STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Turism

Cu 5% mai mulți turiști la nivel mondial în 2013

Numărul turiştilor care au călătorit anul trecut în străinătate a crescut cu 5% la nivel mondial, la aproape 1,1 miliarde de persoane, în pofida dificultăţilor economice actuale, aceştia fiind atraşi în special de Europa şi Asia, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), transmite Mediafax.

directions_120714_IMG_9247În total, 1,087 miliarde de turişti s-au deplasat anul trecut dintr-o ţară în alta, cu 52 de milioane mai mulţi faţă de anul precedent, relatează AFP.

„În pofida dificultăţilor economice, datele referitoare la turismul internaţional depăşesc cu mult aşteptările noastre”, se arată într-un comunicat la OMT. Pentru acest an, OMT prognozează o creştere de 4%-4,5% a numărului de turişti care se vor deplasa în străinătate.

Europa, aflată în criză, a surprins în 2013 prin atragerea cu 5% mai mulţi turişti comparativ cu 2012. Majorarea reprezintă cea mai puternică creştere în valoare absolută la nivel mondial, respectiv de 29 de milioane de turişti, la un total de 563 de milioane de vizitatori.

Regiunea Asia-Pacific a înregistrat cea mai mare creştere relativă, de 6%, respectiv de 14 milioane mai mulţi turişti care au călătorit dintr-o ţară în alta, numărul total al acestora ajungând la 248 de milioane persoane.

Africa a atras anul trecut cu 6% mai mulţi turişti faţă de 2012, la un nou nivel record de 56 de milioane de persoane, potrivit OMT, iar America a beneficiat de o creştere ceva mai lentă, de 4%, a numărului de turişti.

Din cauza crizei economice, turismul mondial a înregistrat în 2009 cea mai slabă evoluţie din ultimii 60 de ani, potrivit OMT, cu un declin de 3,8% al numărului de turişti. În 2010 a avut loc o creştere de 6,6%, urmată de un avans de 5% în 2011 şi de 4% în 2012, când numărul total al turiştilor a depăşit pragul de 1 miliard de vizitatori.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.