STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Integrare EUROPEANA, Finantari UE & Granturi

Rambursări și prefinanțări record acordate de UE în luna iulie pentru România

România a atras în perioada 30 iunie-26 iulie de la Uniunea Europeană o sumă de 732 de milioane de euro, valoare aproape ega­lă cu tot ceea ce a atras România ca rambursări în primele şase luni ale anului – 723 de milioane de euro.

Zemanta Related Posts Thumbnail

De la începutul anului, România a avut o rată de ab­sorbţie de 19,1%, pe toate cele şapte programe operaţionale și a reușit să atragă 1,46 mi­liar­de de euro. Suma este mai mare cu 329 de milioane de euro faţă de ceea ce România a pri­mit în 2012, când i-au fost rambursate fonduri de 1,13 miliarde euro.

Pro­gra­mul Operaţional Regional (POR) rămâne în iulie cel mai avansat din punctul de vedere al absorb­ţiei, cu 1,3 miliarde de euro primiți de la UE.

POS Transporturi (POS T) este încadrat drept cel mai bi­ne finanţat program din iulie (cu o alocare totală de 4,5 mi­liarde de euro între 2007 şi 2013) având rambursări de 360 milioane de euro (programul a fost presuspendat până de curând).

Cei mai mulţi bani (rambursări) au fost obţinuţi de la 30 mai până la 26 iulie – de POS T (360 milioane de euro), POR (215,6 milioane de euro), POS Mediu (114 milioane de euro) şi POSDRU, programul pentru resurse umane (36,9 mil. euro).

Cu rambursări și prefinanțări de 5,4 miliarde de euro, România rămâne pe ultimul loc la atragerea de fonduri structurale în Uniunea Europeană. Astfel,  un număr de 19 ţări din Uniune din totalul de 27 (fără Croația) au luat ca prefinanţări şi rambursări peste 50% din fondurile ce le-au fost alocate. Printre tările care au reușit să atragă cei mai mulți bani europeni se numără Estonia (cu un procent de 70%), Portugalia, care a atras aproape 14,7 mld.euro din 21,4 mld euro, ceea ce inseamnă 70%, Slovacia cu 45%,  Bulgaria cu prefinanţări şi rambursări peste 40% din bani etc.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.