STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Politica cu impact economic, INTERNATIONAL, P.I.B. & STATISTICI

Liderii G20 vor să stimuleze creşterea economică la nivel global şi să atenueze impactul Brexit

 

Liderii Grupului celor mai puternice 20 de economii din lume se angajează să susţină creşterea economică la nivel mondial şi să distribuie mai bine beneficiile schimburilor comerciale, conform concluziilor reuniunii G20 desfăşurată în China şi dominată de impactul ieşirii Marii Britanii din UE, transmite Mediafax.

rp_g20-300x197.jpgPhilip Hammond, noul ministru britanic al Finanţelor, speră că incertitudinile generate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se vor atenua după ce Londra va prezenta o viziune asupra viitoarei relaţii cu Blocul comunitar, probabil spre sfârşitul acestui an. Dar volatilitatea pieţelor financiare s-ar putea prelungi pe durata negocierilor cu UE, adică mai mulţi ani, a atras atenţia Philip Hammond după reuniunea miniştrilor Finanţelor şi guvernatorilor băncilor centrale din statele G20, desfăşurată în oraşul chinez Chengdu.

„Vom începe să reducem starea de incertitudine când vom putea arăta clar tipul de acord pe care intenţionăm să îl avem cu Uniunea Europeană. Dacă partenerii din Uniunea Europeană vor răspunde afirmativ acestei viziuni – care evident va face obiectul negocierilor – poate că spre sfârşitul acestui an vom fi cu toţii de aceeaşi parte în privinţa parcursului. Cred că acest lucru va transmite un mesaj de asigurare comunităţii de afaceri şi pieţelor financiare”, a declarat Hammond, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Un comunicat emis de G20 după reuniunea de două zile confirmă că decizia Marii Britanii de a ieşi din UE, care a dominat discuţiile, a generat noi incertitudini asupra economiei mondiale, creşterea economică fiind „mai slabă decât s-ar dori”.

„Totuşi, miniştrii Finanţelor din G20 sunt bine poziţionaţi pentru a aborda în mod proactiv potenţialele efecte economice şi financiare. Este vorba de măsuri de consolidare a încrederii şi de susţinere a creşterii economice. În contextul recentelor evoluţii, reiterăm determinarea de a utiliza toate instrumentele politicilor economice – monetare, fiscale şi structurale -, la nivel individual şi colectiv, pentru atingerea obiectivului unei creşteri economice puternice, sustenabile, echilibrate şi integrante”, precizează G20.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus, zilele trecute, perspectivele de creştere economică la nivel global, din cauza votului în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.