STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Politica cu impact economic, INTERNATIONAL

John Kerry: Statele Unite vor garanta un împrumut de 1 mld. dolari pentru Ucraina

Secretarul de Stat John Kerry a anunțat că Statele Unite vor garanta un împrumut în valoare de un miliard de dolari pentru Ucraina, scrie Businessweek.

140224-ukraine-aid-630a_bd5b5c042f5fd1ba2aca6d067e42b873„Prioritatea numărul unu este formarea unui nou Guvern (…). Prioritatea numărul doi sunt reformele (…), iar prioritatea numărul trei este FMI”, a afirmat Kerry. Totuşi, potenţialii donatori, printre care UE şi FMI, s-au abţinut la începutul săptămânii să se pronunţe asupra modalităţilor de ajutorare a Ucrainei.

El a subliniat, de asemenea, că „orice intervenţie militară care ar încălca suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei ar fi o eroare gravă”. „Pentru un stat care s-a exprimat atât de fecvent şi cu fermitate împotriva unei intervenţii străine în Libia, Siria şi în alte ţări, este foarte important să ţină cont de aceste avertismente” în cazul Ucrainei, a adăugat Kerry, referindu-se la Rusia.

Secretarul de Stat al Statelor Unite a cerut Rusiei să respecte „promisiunea” păstrării integrităţii teritoriale a Ucrainei, în contextul tensiunilor separatiste din Crimeea. „Noi spunem clar că toate ţările trebuie să respecte integritatea teritorială, suveranitatea Ucrainei. Rusia a promis acest lucru şi credem că este important ca Rusia să îşi respecte promisiunea”, a spus Kerry.

Şeful diplomaţiei americane a negat că ţara sa s-ar implica în afacerile interne ale Ucrainei sau că ar căuta o confruntare cu Rusia în această criză. „Nu avem nevoie acum să ne implicăm într-o confruntare de tipul Războiului Rece”, a subliniat Kerry.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.