STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Politica cu impact economic, EUROPA, Politica Monetara & Inflatia

Iohannis: În privința aderării la euro ne aflăm într-un non-stadiu, 2019 este un termen nerealist

rp_iohannis-300x165.jpgPreşedintele României, Klaus Iohannis, consideră că, în privința aderării la zona euro, România se află „într-un non-stadiu”, termenul de 2019 nefiind unul realist şi realizabil, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat, joi, la Cluj-Napoca, la o dezbatere organizată la UBB, când consideră că ar putea România să adere la zona euro, Klaus Iohannis a spus că aderând la zona euro, România va renunța la multe pârghii de politică monetară folosite și care au ajutat ţara în această etapă.

„Ne aflăm într-un non-stadiu. Trebuie să îndeplinim niște condiții pe care, în principiu, le îndeplinim, dar, din exces de zel, au fost politicieni care au propus să fim parte a zonei euro din 2019. E atât de nerealist încât nici nu s-au întrunit conditiile tehnice care trebuiau să existe în acest caz. La un moment dat, chiar la începutul lui 2015, mi-am dorit să fim acolo în 2019, dar nu a fost realist și realizabil. De atunci nu s-a reevaluat situația, la modul de a restabili când ne integrăm, ci la modul de a fi mai bine pregătiți pentru ca atunci când ajungem să nu avem noi probleme pentru că, aderând la zona euro, se renunță la multe pârghii de politică monetară pe care le folosim și care ne-au ajutat în această etapă. Faptul că avem creștere economică de 5%, când alții au creștere de unu sau două procente, are și o astfel de explicație că ne-am mișcat ușor folosind anumite instrumente de politică monetară”, a spus Iohannis.

Potrivit acestuia, între specialiști se vehiculează că este nevoie de o convergență reală puțin mai mare dacă se intră în zona euro.

„Nu avem un deadline și nici nu cred că este bine să ne punem unul, deoarece UE are nenumărate crize prin care trece și pe care nu le gestionăm cu măiestrie, ba abia le gestionăm. Nu este problematic să nu avem deadline. Ne pregătim așa cum e cel mai natural prin creștere economică și să vedem când devine oportună abordarea unui deadline pentru a intra în zona euro”, a conchis Klaus Iohannis.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.