ANALIZE SECTORIALE, MACROECONOMIE, INTERNATIONAL, P.I.B. & STATISTICI

Proiecție FMI, infografic: România depășește Turcia anul acesta la PIB/capita și va ajunge din urmă Grecia și Rusia în 2024

Cele mai recente estimări ale Fondului Monetar Internațional indică faptul că România va depăși în acest an Turcia din punct de vedere al Produsului Intern Brut pe cap de locuitor, ajustat cu putere de cumpărare, conform G4Media.ro. Anul acesta, potrivit datelor FMI din octombrie 2019, România va ajunge la un PIB/capita de 29.554 de dolari internaționali și va depăși pentru prima dată, în acest secol, Turcia, care va acumula un PIB pe cap de locuitor de 29.326 de dolari internaționali. În următorii ani, România se va apropia de Rusia și Grecia din același punct de vedere, urmând să ajungă, de facto, aceste două state din urmă în 2024, an în care se opresc proiecțiile forului internațional. În acel an, toate cele trei state vor avea un PIB/capita între 36.000 și 36.500 de dolari internaționali.

Țara noastră  va rămâne însă la distanță de Ungaria, care în 2024 va avea un PIB pe cap de locuitor de 43.372 de dolari internaționali, iar Germania unul de 63.281, adică dublu față de România.

Sursa: FMI

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.