Cum a furat Marea Britanie 45 de trilioane de dolari din India. Și a mințit despre asta.

11 februarie 2019 09:30

Există o poveste care se spune frecvent în Marea Britanie conform căreia colonizarea Indiei – oricât de oribilă ar fi fost – nu a avut nici un beneficiu economic major pentru Marea Britanie în sine. Din contră, administrarea Indiei a fost un cost pentru Marea Britanie. Deci, faptul că imperiul a fost susținut atât de mult timp – spune povestea – a fost un gest al bunăvoinței Marii Britanii.

Noua cercetare a renumitului economist Utsa Patnaik – publicată de Columbia University Press – reprezintă o lovitură zdrobitoare pentru această narațiune, conform unei analize a lui Jason Hickel pentru AlJazeera.

Bazându-se pe aproape două secole de date detaliate privind taxele și comerțul, Patnaik a calculat că Marea Britanie a secătuit India cu  aproape 45 de miliarde de dolari în perioada 1765-1938. E o sumă uluitoare.

Pentru perspectivă, 45 de mii de miliarde = 45 trilioane de dolari sunt de 17 ori mai mult decât produsul intern brut anual al Regatului Unit de astăzi.

Cum s-a întâmplat acest lucru?

S-a întâmplat prin intermediul sistemului comercial. Înainte de perioada colonială, Marea Britanie a cumpărat bunuri precum textile și orez de la producătorii indieni și le-a plătit în mod normal – mai ales cu argint – așa cum a făcut-o cu orice altă țară. Dar ceva s-a schimbat în 1765, la scurt timp după ce Compania Indiilor Orientale a preluat controlul asupra subcontinentului și a stabilit un monopol asupra comerțului indian.

Iată cum a funcționat. Compania Indiilor Orientale a început să colecteze impozite în India și apoi a folosit în mod inteligent o parte din acele venituri (aproximativ o treime) pentru a finanța achiziționarea de bunuri indiene pentru utilizare britanică. Cu alte cuvinte, în loc să plătească bunurile indiene din propriul lor buzunar, comercianții britanici le-au achiziționat gratuit, „cumpărându-le” de la țărani și țesători cu bani care tocmai ce fuseseră luați de la ei.

A fost o înșelătorie – furt la scară mare. Cu toate acestea, majoritatea indienilor nu știau ce se întâmplă, deoarece agentul care colecta impozitele nu era același cu cel care venea să le cumpere bunurile. Dacă ar fi fost aceeași persoană, cu siguranță ar fi bănuit că ceva este putred la mijloc.

Unele dintre bunurile furate au fost consumate în Marea Britanie, iar restul au fost reexportate în altă parte. Sistemul de reexport a permis Marii Britanii să finanțeze un flux de importuri din Europa, inclusiv de materiale strategice precum fierul, gudronul și lemnul, care au fost esențiale pentru industrializarea Marii Britanii. Într-adevăr, Revoluția industrială a depins în mare parte de acest furt sistematic din India.

În plus, britanicii au reușit să vândă bunurile furate către alte țări pentru mult mai mult decât le-au „cumpărat” inițial, încasând nu numai 100% din valoarea inițială a mărfurilor, ci și adaosul.

După ce India Britanică a început în 1858, colonizatorii au adăugat o nouă găselniță sistemului de impozitare și cumpărare. Pe măsură ce monopolul Companiei Indiilor Orientale s-a redus, producătorii indieni au fost autorizați să-și exporte produsele direct în alte țări. Dar Marea Britanie s-a asigurat că plățile pentru aceste bunuri totuși ajung la Londra.

Cum a funcționat asta? Practic, oricine dorea să cumpere bunuri din India o făcea folosind Bancnote speciale ale Consiliului – o monedă unică de hârtie emisă numai de Coroana Britanică. Iar singura modalitate de a obține aceste bancnote era de a le cumpăra din Londra cu aur sau argint. Astfel, comercianții plăteau Londra în aur pentru a obține bancnotele și apoi le foloseau pentru a plăti producătorilor indieni. Când indienii încasau bancnotele la biroul colonial local, ei erau „plătiți” în rupii din veniturile fiscale – bani care tocmai fuseseră colectați de la ei. Deci, încă o dată, ei nu erau plătiți deloc; erau înșelați.

Între timp, Londra a rămas cu tot aurul și argintul care ar fi trebuit să ajungă direct la indieni în schimbul exporturilor lor.

Acest sistem corupt a însemnat că, chiar dacă India a avut un excedent comercial impresionant cu restul Lumii – un excedent care a durat trei decenii la începutul secolului XX – apărea ca un deficit în conturile naționale, deoarece venitul real din exporturile Indiei fusese drenat în întregime de către Marea Britanie.

Unii fac referire la acest „deficit” fictiv ca la o dovadă că India a fost un punct nevralgic pentru Marea Britanie. Dar exact contrariul este adevărat. Marea Britanie a interceptat cantități enorme de venituri care au aparținut de drept producătorilor indieni. India a fost gâsca care a făcut oul de aur.

Între timp, „deficitul” însemna că India nu avea altă opțiune decât să se împrumute din Marea Britanie pentru a-și finanța importurile. Deci, întreaga populație indiană a fost forțată să aibă datorii complet inutile față de liderii săi coloniali, întărind și mai mult controlul britanic.

Marea Britanie a folosit câștigul excepțional din acest sistem fraudulos pentru a alimenta motoarele violenței imperiale – finanțarea invaziei Chinei în anii 1840 și suprimarea Rebeliunii indiene din 1857. Și asta era în plus față de ceea ce Coroana a luat direct de la contribuabilii indieni pentru a plăti pentru războaiele sale. După cum subliniază Patnaik, „costul tuturor războaielor britanice de cucerire în afara granițelor indiene a fost achitat întotdeauna integral sau în principal din veniturile indiene”.

Și asta nu e tot… Marea Britanie a folosit acest flux de tribut din India pentru a finanța extinderea capitalismului în Europa și în regiunile cu așezăminte europene, cum ar fi Canada și Australia. Deci, nu numai industrializarea Marii Britanii, ci și industrializarea unei mari părți a lumii occidentale a fost susținută prin extracția veniturilor din colonii.

Patnaik identifică 4 perioade economice distincte în India colonială din anii 1765 până în 1938, calculează extracția pentru fiecare dintre ele și apoi le sporește la o rată modestă de dobândă (aproximativ 5%, care este mai mică decât rata de piață) de la mijlocul fiecărei perioade până în prezent. Însumând totul, ea constată că extracția totală se ridică la 44,6 trilioane de dolari. Această cifră este conservatoare, spune ea, și nu include datoriile pe care Marea Britanie le-a impus în perioada Indiei Britanice.

Acestea sunt sume copleșitoare. Dar costurile reale ale acestui exod de venituri nu pot fi calculate. Dacă India ar fi putut să-și investească propriile venituri din impozite și veniturile din schimburile valutare în dezvoltare – cum a făcut Japonia – nu se poate spune cât de diferită ar fi putut fi istoria. India ar fi putut foarte bine să devină o putere economică. Secole de sărăcie și suferință ar fi putut fi prevenite.

Toate acestea sunt un antidot care îndeamnă la reflecție față de narațiunea pozitivă, promovată de anumite voci puternice din Marea Britanie.

Istoricul conservator Niall Ferguson a susținut că guvernul britanic a ajutat la „dezvoltarea” Indiei. În timp ce era premier, David Cameron a afirmat că guvernarea britanică a fost un ajutor net pentru India.

Această narațiune și-a găsit o tracțiune considerabilă în imaginația populară: conform unui sondaj YouGov din 2014, 50% dintre cetățenii britanici consideră că colonialismul a fost benefic pentru colonii.

Cu toate acestea, pe parcursul întregii istorii de 200 de ani a dominației britanice în India, nu a existat aproape nicio creștere a venitului pe cap de locuitor. De fapt, în ultima jumătate a secolului al XIX-lea – perioada de glorie a intervenției britanice – veniturile din India s-au prăbușit la jumătate. Speranța medie de viață a indienilor a scăzut cu o cincime între 1870 și 1920. Zeci de milioane au murit inutil din cauza foametei induse de politică.

Marea Britanie nu a dezvoltat India. Dimpotrivă – așa cum arată lucrarea lui Patnaik – India a dezvoltat Marea Britanie.

Ce ar trebui să facă în prezent Marea Britanie? O scuză? Absolut. Despăgubiri? Poate că, deși nu există suficienți bani în toată Marea Britanie pentru a acoperi sumele pe care Patnaik le identifică, putem începe prin a spune povestea corectă.

Trebuie să recunoaștem că Marea Britanie a păstrat controlul asupra Indiei nu din bunăvoință, ci pentru a-i devasta bogățiile și că creșterea industrială a Marii Britanii nu a apărut sui generis de la motorul cu aburi și de la instituțiile puternice, așa cum o spun și manualele noastre, ci a depins de furtul violent din alte țări și de la alte popoare.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.