STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Industrie Prelucratoare, Telecom & IT-C & Online

Intel şi Fossil Group vor produce dispozitive purtabile „la modă”

Producătorul de procesoare şi cipuri grafice Intel şi retailerul american de îmbrăcăminte şi accesorii Fossil Group au încheiat un acord pentru producerea de accesorii tehnologice de ultimă generaţie, relatează Daily Digest News, citat de Mediafax.

intel-2Acordul presupune crearea de produse precum ceasuri inteligente „în pas cu moda”, au anunţat cele două companii, fără a da detalii în privinţa proiectului.

„Ne concentrăm pe identificarea celor mai noi tendinţe în privinţa utilizării tehnologiei şi dorim accelerarea inovaţiei tehnologice pe segmentul de dispozitive purtabile”, a declarat Mike Bell, vicepreşedinte Intel şi directorul general al diviziei de noi produse.

Kosta Kartsotis, preşedintele Fossil Group, s-a declarat mulţumit de încheierea noului acord. „Prin combinarea mărcilor noastre de modă cu expertiza Intel în domeniul tehnologic, vom fi mai bine poziţionaţi pentru a deveni lider pe acest segment de piaţă”, a spus Kartsotis.

Intel nu este la prima colaborare cu un producător de articole şi accesorii de modă. Compania a prezentat recent brăţară creată în parteneriat cu compania de modă Opening Ceremony, cu ajutorul căreia se pot transmite şi viziona mesaje text şi alte notificări primite pe internet.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.