În România, în anul 2016, au fost identificate 78.181 de grupuri de întreprinderi, din care 5.311 rezidente şi 72.870 multinaţionale (271 controlate din interior, respectiv 72.599 controlate din străinătate), arată datele comunicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS), conform Mediafax.
„În anul 2016, din totalul grupurilor de întreprinderi identificate în România aproximativ 7% erau rezidente, peste 90% dintre acestea fiind constituite din două sau trei unităṭi legale. Raportat la ponderea numărului de salariaţi, majoritatea subgrupurilor de întreprinderi din România sunt controlate din Germania, Franţa ṣi Italia”, se arată într-un comunicat al INS.
Cea mai mare parte a grupurilor de întreprinderi din România activează în domeniul comerţului, construcţiilor, industriei prelucrătoare sau activităţilor profesionale, ştiinţifice şi tehnice.