STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Finante & Servicii Profesionale, P.I.B. & STATISTICI

INS menține estimarea de 2,7% pentru creşterea economică din primele nouă luni din 2013

INS menţine estimarea privind creşterea Produsului Intern Brut în trimestrul al treilea din 2013 cu 1,6% faţă de precedentele trei luni şi cu 4,1% comparativ cu iulie-septembrie 2012, astfel că la nouă luni avansul a fost de 2,7%, conform Mediafax.

pib1Statistica a anunţat vineri a doua estimare provizorie privind economia, potrivit căreia Produsul Intern Brut (date ajustate sezonier) estimat pentru trimestrul III 2013 a fost de 157,32 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 1,6% faţă de trimestrul II 2013 şi cu 4% faţă de trimestrul III 2012.

Produsul intern brut estimat pentru primele nouă luni a fost de 466,143 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 2,6% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2012.

Ca serie brută PIB estimat pentru trimestrul III 2013 a fost de 174,451 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 4,1% faţă de trimestrul III 2012. Produsul Intern Brut s-a plasat astfel la 442,262 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 2,7%.

INS menţine astfel datele anunţate iniţial în noiembrie şi confirmate o lună mai târziu.

Pentru anul trecut, Guvernul, FMI şi Comisia Europeană au anticipat o creştere economică de 2,2%, după ce iniţial ţinta a fost fixată precaut la 1,6%. Prognoza pentru anul în curs indică un avans de 2,2%.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.