STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Industrie Prelucratoare, Auto

Înmatriculările Dacia au înregistrat în septembrie şi în primele nouă luni cele mai bune evoluţii din UE

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Uniunea Europeană au crescut cu 40,7% în septembrie și cu 20,6% în primele nouă luni din 2013 față de perioadele similare din 2012, acestea fiind cele mai puternice evoluţii din rândul mărcilor europene.

Sursă: www.incont.ro
Sursă: www.incont.ro

Astfel, înmatriculările Dacia au ajuns în intervalul ianuarie-septembrie la 211.419 unităţi, în timp ce în septembrie la 21.489 unităţi, ceea ce înseamnă că marca Dacia a avut o cotă de piaţă de 2,3%, respectiv 1,9%.

Înmatriculările grupului Renault au crescut cu 0,4% în primele nouă luni, la 793.210 unităţi, iar în septembrie au înregistrat un avans de 22,2%, la 93.335 unităţi.

Potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, piaţa auto din UE a scăzut cu 3,9% în primele nouă luni din 2013, la 9 milioane de unităţi, iar în septembrie a urcat cu 5,4%, la 1,16 milioane de unităţi.

Evoluțiile înmatriculărilor auto pe cele mai mari piețe în luna septembrie

  • Spania, +28,5%
  • Marea Britanie, +12,1%
  • Franţa, +3,4%
  • Italia, -2,9%
  • Germania, -1,2%

Evoluțiile înmatriculărilor auto pe cele mai mari piețe în perioada ianuarie-septembrie

  • Marea Britanie, +10,8%
  • Spania, -1,6%
  • Germania, -6%
  • Italia, -8,3%
  • Franţa, -8,5%

România a înregistrat o scădere a înmatriculărilor de autoturisme noi atât în primele nouă luni, cât și în luna septembrie, de 16,4% (41.073 unităţi), respectiv de 5,2% (4.491 unităţi).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.