STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Industrie Prelucratoare, Buget & Finantare Deficit

Industria tutunului și cea a prelucrării lemnului, luate în vizor de primul ministru

Primul ministru, Sorin Grindeanu, a spus că în anumite sectoare, cum ar fi prelucrarea lemnului și industria tutunului, s-a înregistrat un nivel slab de colectare la buget și că situația „trebuie îndreptată”. Acesta a spus că Legea prevenției va intra în dezbatere publică în acestă săptămână.

“În primul trimestru avem de îndeplinit 42 de măsuri, conform programului de guvernare. Au rămas sub zece până la finalul lunii martie. Un program care este extrem de ambițios, dar realizabil. În perioada aceasta au fost lucruri extreme de importante, cum ar fi aprobarea bugetului, care este un buget ambițios. Important este că am intrat în pâine și cu un nou buget, care își propune o creștere economică de 5,2%. Creșterea economică nu este ceea ce ne-am propus noi. Există o Comisie Națională de Prognoză și noi trebuie să ținem cont de criteriile macroeconomice ale CNP. Un alt punct important este cel legat de atragerea de fonduri UE. Din păcate față de anul trecut, când pe actualul exercițiu bugetar s-a atras aproape zero, avem foarte multe lucruri de făcut. Chestiuni care țin de acreditarea Autorităților de Management. Noi ne-am propus să atragem peste cinci miliarde de euro, inclusiv fonduri pentru agricultură. Ne propunem ca până pe 31 martie tot ceea ce înseamnă subvenție să fie plătită către fermieri, ceea ce este o premieră”, a spus Sorin Grindeanu.

Premierul a precizat că, în februarie 2017 încasările au fost mai mari decât în februarie 2016. “Vom avea întâlniri periodice cu cei de la ANAF. Săptămâna aceasta va intra în dezbatere legea prevenției. Are și o componentă care vizează ANAF. Acestea, fie că vorbim despre ANAF sau ITM au uitat despre o componentă: îndrumarea. Aceasta este esențială. Legea va clarifica această componentă de îndrumare”, a subliniat primul ministru.

Grindeanu a spus că, președintele ANAF a venit cu un plan de măsuri, 14 măsuri care urmează să fie implementate până pe 14 aprilie. “Dincolo de gradul de colectare vorbim de o nouă formă de abordare. Acestea vor duce la o îmbunătățire a activității ANAF. O colectare mai slabă pe anumite componente: prelucrarea lemnului și industria tutunului s-a văzut de anul trecut. Acestea trebuiesc îndreptate. ANAF este o instituție cheie pentru noi și voi avea din două în două săptămâni întâlniri cu dânșii”, a arătat șeful guvernului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.