STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, PIETE FINANCIARE, Piata Valutara, Piata de Capital - BVB

Indicele BET al BVB se extinde de la 10 la 12 companii – intră MedLife și Conpet Ploiești

Indicele BET, referinţa pieţei de capital de la Bucureşti, a trecut prin prima zi de tranzacţionare în noua formaţie, cu 12 emitenţi faţă de zece până în data de 20 martie, conform ZF.

Debutul instrumentului financiar proaspăt ma­turizat s-a petrecut însă într-o şedinţă de tran­zacţionare anemică, cu un rulaj cu mult sub media zilnică de tranzacţionare de peste 9 milioane de euro.

Cei doi noi emitenţi primiţi în clubul BET-ului, Conpet şi MedLife, au primit cea de a noua şi respectiv a unsprezecea pondere în referinţa de la Bucureşti. Astfel, compania energetică Conpet (COTE) are o pondere de 1,35%, în vreme ce reţeaua de servicii medicale private MedLife reprezintă 0,92% din principalul indice de la Bucureşti.

Capitalizarea bursieră a tuturor celor 12 companii este de peste 70 miliarde lei, iar în ultimul an au fost înregistrate tranzacţii totale cu acţiunile emitenţilor din BET în valoare de 3,2 miliarde lei, echi­valentul a peste 4,5% din valoarea totală de piaţă.

La acest capitol, pe primul loc se situează Banca Transilvania (TLV), a doua bancă din sistemul românesc după activele administrate, după ce s-au realizat tranzacţii cu acţiuni TLV în valoare de 2,2 miliarde lei în ultimul an, plasându-se astfel pe locul întâi în topul celor mai tranzacţionate com­panii listate la Bucureşti.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.