Guvernul va demara un proiect-pilot de controale la firme din a doua jumătate a anului 2014

10 martie 2014 10:51

Guvernul va declanşa, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Inspecţia Muncii, în semestrul II al acestui an, o serie de controale la firme, în cadrul unui „proiect-pilot” care va fi definitivat în perioada imediată, pentru identificarea muncii la negru şi a cazurilor de evaziune, potrivit Mediafax.

imagesAngajamentul de a iniţia astfel de controale a fost avansat de Guvern în ultimele negocieri cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), din luna februarie, şi inclus în scrisoarea de intenţie transmisă la Washington.

Documentul, semnat în luna martie, relevă, la capitolul privind administrarea fiscală, că acest „proiect-pilot” de controale va fi prezentat public până la finele lunii mai, printr-un comunicat.

„Vom desfăşura un proiect-pilot de conformare structurală care va viza munca neînregistrată (la negru) şi evaziunea fiscală, în concordanţă cu versiunea UE a Modelului de Gestionare a Riscurilor de Conformare. Procesul va fi lansat printr-un comunicat de presă care va prezenta publicului proiectul până la finele lunii mai 2014 (criteriu de referinţă structural). Controalele, care vor fi organizate împreună cu lnspecţia Muncii, se vor desfăşura în a doua jumătate a anului 2014”, anunţă Guvernul.

Documentul mai arată că, în luna octombrie 2013, a fost creat un grup de lucru la nivel înalt pentru ca autorităţile să „înţeleagă mai bine” slaba colectare a veniturilor în trimestrele 3 şi 4 de anul trecut şi că s-a constatat că acestea reflectă doar într-o măsură limitată procesul în derulare de reorganizare a ANAF.

Din acest motiv, Guvernul se angajează la FMI să aloce resurse suplimentare „monitorizării mai stricte” a numărului de companii nou-înregistrate, a activităţii de declarare – mai ales la marii contribuabili­ – şi plată, a stocului şi fluxului de arierate, a numărului de inspecţii efectuate şi a numărului şi cuantumului acordurilor de înlesnire la plată semnate.

Documentul mai indică intenţia Guvernului de a crea o bază de date centrală care să permită gestionarea şi evaluarea, împreună cu autorităţile locale, a datelor privind impozitele, taxele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat, precum şi informaţiile despre proprietăţi, mizându-se pe faptul că aceasta va fi o sursă importantă de informaţii pentru contribuabili „care ar trebui să ducă şi la creşterea conformării” până la 31 decembrie 2014.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.