
În baza unei hotărâri de guvern, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei va împrumuta şase milioane euro din veniturile obţinute de stat din privatizare pentru asigurarea în lunile mai şi iunie a contribuţiei României la programul de cooperare transfrontalieră (CBC) comun cu Bulgaria.
Potrivit Guvernului, decizia adoptată în şedinţa de miercuri urmăreşte asigurarea operativă a fondurilor necesare Autorităţii de managementpentru Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria în vederea efectuării plăţilor în conturile beneficiarilor, cu efecte asupra gradului de absorbţie. Sumele vor fi alocate temporar din venituri din privatizare înregistrate în contul curent în valută al Ministerului Finanţelor deschis la Banca Naţională.