Guvernul reglementează prin ordonanță de urgență impozitarea bacșișului și condițiile în care ANAF poate suspenda activitatea unei firme

23 aprilie 2015 14:06

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care legiferează bacşişul, stabileşte condiţiile de suspendare a activităţii firmelor de către ANAF, abilitează Ministerul Justiţiei să emită ordine pentru finanţarea BIRD şi introduce un sistem de plată a taxei pe autostrada Bucureşti-Constanţa, transmite Mediafax.

Ordonanţa de urgenţă are titlul „pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, conform informaţiilor transmise de Executiv.

proiect-legislativ-pentru-acordarea-de-ajutoare-de-minimis-pentru-investitiile-realizate-de-intreprinderile-mici-si-mijlocii-6953Impozitarea propusă vizează taxarea bacşişului ca profit al operatorului economic în cazul în care acesta nu se distribuie salariaţilor, respectiv cu 16% pe profit sau 3% pe venit în cazul microîntreprinderilor, bacşişul nefiind cuprins în sfera TVA.

ANAF va suspenda activitatea unei firme doar de la a doua abatere în 24 de luni şi numai dacă diferenţa sumelor constatate depăşeşte 300 lei şi 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat, angajaţii care refuză prezentarea sumelor putând fi amendaţi.

În luna martie, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă care a fost contestată de opoziţie, pe motiv că documentul include, practic, 24 de ordonanţe de urgenţă şi a fost promovat printr-un abuz sub forma unui singur act normativ, iar mai multe organizaţii neguvernamentale au cerut atunci demisia premierului.

La rândul său, premierul Victor Ponta a explicat că toate măsurile incluse în acea ordonanţă sunt necesare şi importante. La începutul acestui an, Ponta a anunţat că Guvernul a redus, în 2014, numărul ordonanţelor de urgenţă adoptate, comparativ cu alte guverne, şi vrea să menţină această tendinţă.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.