Constructorul auto chinez Geely, proprietarul Volvo, va deveni acţionar majoritar, cu 51,5%, al băncii daneze Saxo Bank, conform ZF.
În ultimele luni, investitorii chinezi au achiziţionat participaţii importante în nenumărate companii europene din diverse sectoare, dar mai ales din cel financiar, China încercând în acest fel să pună mâna pe savoir-faire-ul tehnologic al societăţilor de servicii financiare ale vechiului continent, scrie Le Figaro.
Iar ofensiva continuă. Ultima mişcare: constructorul auto chinez Geely, proprietarul Volvo, va deveni acţionar majoritar, cu 51,5%, al băncii daneze Saxo Bank. Compania creată de un modest om de afaceri devenit miliardar intrase în capitalul Saxo Bank în mai, achiziţionând o participaţie de 30%.