STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Telecom & IT-C & Online, M&A & VentureCapital & Private Equity

Francisco Partners, un fond american de investiţii, a preluat Avangate

Avangate, furnizorul local de soluţii şi servicii pentru distribuţia electronică de software, a fost preluat integral de Francisco Partners, un fond american de investiţii, valoarea tranzacției nefiind comunicată. 

Sursă: wall-street.ro
Sursă: wall-street.ro

„Francisco Partners va aduce Avangate o infuzie de capital financiar care să alimenteze pe viitor expansiunea companiei, dezvoltarea de noi produse şi creşterea întregului business. Înfiinţată în 2006, Avangate l-a avut ca acţionar majoritar pe Radu Georgescu, prin intermediul GeCAD Group”, conform comunicatului GeCAD.

Radu Georgescu, unul dintre cei mai importanţi antreprenori locali din IT şi fondatorul grupului de firme GeCAD, a realizat alte două astfel de tranzacții, prin vânzarea antivirusului RAV companiei Microsoft (2003) şi a integratorului de soluţii de plăţi electronice Gecad ePayment companiei Naspers (2010).

În 2011, Georgescu a mutat sediul Avangate în Sillicon Valley, an în care fondul 3TS Capital Partners a cumpărat un pachet minoritar de acţiuni Avangate, pentru suma de 4 milioane euro.

„Strategia lui Georgescu de a muta sediul internaţional al companiei în Silicon Valley pentru a facilita dezvoltarea afacerii a avut drept rezultat transformarea Avangate într-un jucător foarte important în industria e-commerce în America de Nord”, se mai arată în comunicat.

Avangate SRL Bucureşti este controlată integral de Avangate Corportion NV, din Olanda, conform datelor ONRC.

Francisco Partners, fond cu investiţii în peste 100 de companii tehnologice, gestionează tranzacţii între 50 millioane de dolari şi 2 miliarde de dolari.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.