STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Energie & Utilitati & Infrastructura, Management, Recrutare & Head-Hunting, Leadership

Petru Văduva a fost numit director general al Transgaz

images (13)Petru Văduva, fostul directorul general al Ţiriac Holdings a fost numit, marţi, director general la Transgaz Mediaş (TGN), la două luni după ce a fost ales în Consiliul de Administraţie al transportatorului naţional de gaze naturale, iar fostul şef Ioan Rusu a fost revocat din funcţie.

Petru Văduva a fost sportiv de performanță și pasionat de biologie moleculară și a ajuns să conducă investiții pe tot globul, ocupând poziții cheie în cadrul unor companii din Statele Unite și Europa, precum JP Morgan, Bear Stearns, Caspian Securities, Renaissance Capital, SEB Investment Mgt, CLSA London si UralSib.

„Prin hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 8/04.06.2013 a fost eliberat din funcţia de director general domnul Rusu Ioan şi a fost numit în funcţia de director general (…)domnul Văduva Petru Ion”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Transgaz Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Intenţia privind numirea lui Văduva în funcţia de director general al Transgaz a fost anunţată încă de la finele lunii aprilie de ministrul delegat pentru energie Constantin Niţă.

Ceilalți patru membri ai Consiliului de Administrație sunt:  Radu Cernov, Ion Sterian, Mihaela Preda și Ioan Rusu.

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.