STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Industrie Prelucratoare, ISD - FDI & Investitii & Parcuri Industriale, Auto

Ford va investi 200 mil. euro la Craiova pentru a produce noul SUV Ecosport

Ford Motor Company urmează să investească până la 200 de milioane de euro pentru a produce SUV-ul de mici dimensiuni  EcoSport la fabrica sa din Craiova, începând cu toamna lui 2017.

rp_ford-logo-opt-300x1871.jpgModel EcoSport pe care Ford îl comercializează în prezent în Europa, cu excepţia Rusiei, este construit la fabrica din Chennai, India. Fabrica Ford din Chennai va continua să construiască modelul Ecosport pentru piaţa locală indiană, dar şi pentru alte pieţe la nivel global. Pentru prima dată, Ford se aşteaptă să depăşească în 2016 pragul de 200.000 SUV-uri vândute în Europa – ceea ce reprezintă o creştere de 30% faţă de 2015.

De la preluarea uzinei de la Craiova în 2008 şi până în prezent, Ford a investit în România peste 1 miliard de euro pentru a susţine operaţiunile sale de producţie. Ford produce în acest moment la Craiova monovolumul de mici dimensiuni B-MAX şi motorul Ford de 1.0 l EcoBoost- singurul motor din lume care a primit distincţia de “Motorul Internaţional al Anului” pentru trei ani consecutiv.

Totodată Ford a mai transmis astăzi că în continuare se caută oportunităţi de a construi noi produse la fabrica sa din Craiova pentru a folosi în întregime capacitatea de producţie şi tehnologia existentă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.