STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, HR & DEZVOLTARE PERSONALA, INTERNATIONAL, Leadership

Forbes: Angela Merkel rămâne cea mai puternică femeie din lume. Janet Yellen urmează în top

Cancelarul german Angela Merkel rămâne cea mai puternică femeie din lume şi este urmată de preşedinta Băncii centrale americane (Fed) Janet Yellen, potrivit clasamentului anual întocmit de Forbes.

iC3y05JcBnBEEste a patra oară consecutiv când Merkel se impune pe primul loc în clasamentul celor mai puternice femei din lume şi a noua oară în decurs de 11 ani. Pe listă se află nouă şefe de stat, care reprezintă 641 de milioane de persoane, 28 de preşedinte-directoare generale şi 13 miliardare.

Filantroapa şi femeia de afaceri americană Melinda Gates se află pe locul trei, ca anul trecut, preşedinta braziliană Dilma Rousseff coboară de pe poziţia a doua pe poziţia a patra, iar franceza Christine Lagarde, directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), urcă două locuri, de pe locul şapte pe locul cinci.

Hillary Clinton se află pe locul şase în clasamentul din acest an, în care 18 femei, inclusiv Janet Yellen, sunt prezente pentru prima dată. Mary Barra de la General Motors este a şaptea, iar Michelle Obama a opta.

Cea mai tânără este, în continuare, cântăreaţa excentrică Lady Gaga, în vârstă de 28 de ani, care se află pe locul 67, iar cea mai în vârstă este regina Elizabeth, în vârstă de 88 de ani, pe locul 35.

Top 10 cele mai puternice 100 de femei din lume:

  1. Angela Merkel, Cancelarul Germaniei
  2. Janet Yellen, Președinta Fed
  3. Melinda Gates, Bill & Melinda Gates Foundation
  4. Dilma Rousseff, Președinta Braziliei
  5. Christine Lagarde, Managing Director FMI
  6. Hillary Clinton, Politică
  7. Mary Barra, CEO General Motors
  8. Michelle Obama, Prima Doamnă a SUA
  9. Sheryl Sandberg, COO Facebook
  10. Virginia Rometty, CEO IBM

Cele mai puternice 100 de femei din lume activează în domenii ca IT&C, politică, afaceri, presă, financiar, în lumea spectacolului, organizaţii de caritate sau sunt miliardare. Puterea lor a fost stabilită de către Forbes în funcţie de banii, puterea mediatică, impactul şi sfera lor de influenţă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.