STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, PIETE FINANCIARE, Finante & Servicii Profesionale, Finantari UE & Granturi

Fonduri pentru îmbunătățirea performanțelor întreprinderilor prin schema de ajutor de stat GBER


AFIR a publicat versiunea consultativă a Ghidului Solicitantului pentru Schema de ajutor de stat GBER „Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole în cadrul PNDR 2014-2020” și Schema de minimis „Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea  implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole” aferente submăsurii 4.2 – „Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul  produselor agricole”.

  1. Schema de Ajutor de Stat GBER – sM 4.2.

Obiectivul general: Îmbunătăţirea nivelului general de performanţă al întreprinderilor, prin creşterea competitivităţii întreprinderilor care realizează investiţii în sectoarele economice eligibile ce urmează a fi afișate în Anexa 4 la Ghidul Solicitantului (indisponibilă momentan).

Solicitanți eligibili:

  • Microîntreprinderi, IMM-uri și întreprinderi mari care realizează în mediul urban/rural investiţii iniţiale sau investiții inițiale în favoarea unei noi activități economice în active corporale şi/sau necorporale, pentru procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obţinerii de produse neagricole în sectoarele de activitate economica eligibile prevăzute în Anexa 4 la Ghidul Solicitantului și care respectă condițiile de eligibilitate.

Cheltuieli eligibile:

  • organizarea şi implementarea sistemelor de management al calităţii şi de siguranţă alimentară, dacă sunt în legătură cu investiţiile corporale ale proiectului;
  • achiziționarea de tehnologii (know‐how), patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului;
  • achiziţionarea de software, identificat ca necesar în documentația tehnico-economică a proiectului, cheltuieli aferente marketing-ului produselor neagricole, în limita a max. 5% din valoarea eligibilă a proiectului, dar nu mai mult de 30.000 euro, mai precis:
    • înființarea unui site pentru promovarea și comercializarea propriilor produse neagricole;
    • etichetarea (crearea conceptului);
    • creare de marcă înregistrată/brand.

Valoarea maximă a finanțării nerambursabile:

  • 1.000.000 EURO/proiect pentru IMM în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat;
  • 1.500.000 EURO/proiect pentru alte întreprinderi, pentru proiectele care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat;
  • 2.500.000 EURO/proiect pentru investițiile care conduc la un lanț alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant), precum și pentru forme asociative, în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanț alimentar integrat.

Atenție!

Intensitatea maximă a ajutorului de stat depinde de tipul întreprinderii, tipul investiției și zona de dezvoltare regională în care este amplasată investiția pentru obținerea produsului neagricol.

SURSA: fonduri-structurale.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.