STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, INTERNATIONAL, Buget & Finantare Deficit, Comertul Exterior & Acorduri Liber Schimb

FMI critică Germania: nu investește destul acasă pentru a absorbi excedentele și a detensiona relațiile comerciale globale

Autor:Iulian Soare – Cursdeguvernare.ro

Germania nu ar sprijini suficient de mult cererea internă astfel încât să absoarbă o parte din excedentul de cont curent şi, astfel, să diminueze tensiunile comerciale globale, potrivit unei declaraţii a economistului şef al Fondului Monetar Internaţional, Maurice Obstfeld.

„În ţările cu excedent de cont curent, cum este Germania, vedem, în cel mai bun caz, măsuri ezitante pentru a contracara surplusul”, a declarat Maurice Obstfeld, într-un comentariu publicat în ziarul german Die Welt, citat de Agerpres.

Maurice Obstfeld spune că, pe de o parte, ţările ca SUA ar trebui să-şi reducă deficitele, încurajând gospodăriile să economisească mai mult şi să-şi normalizeze gradual politica monetară.

Pe de altă parte, ţările cu excedente, cum ar fi Germania, ar trebui majorate cheltuielile guvernamentale, de exemplu prin investiţii în infrastructură sau digitalizare, astfel încât firmele să investească mai mult pe plan intern decât extern.

Altfel, „poziţiile externe nete vor diferi şi mai mult, ceea ce sporeşte riscul perturbărilor, prin ajustări valutare sau ale preţului activelor în ţările îndatorate, spre dezavantajul tuturor. Dacă va exista o ajustare bruscă, atunci şi ţările debitoare şi cele creditoare vor avea de suferit”, a avertizat economistul şef al Fondului Monetar Internaţional, Maurice Obstfeld.

Nu este prima dată când FMI, ca şi Comisia Europeană cer Germaniei să sprijine cererea pe plan intern prin majorarea salariilor şi a investiţiilor, pentru a reduce ceea ce ei numesc dezechilibre economice globale.

Și preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat în mod repetat amploarea exporturilor Germaniei.

Buget de mare putere

Proiectul de buget adoptat în iunie de Guvernul de la Berlin, nu prevede contractarea de înmprumuturi ăîn acest an. Bugetul echilibrat, de 343,6 miliarde de euro (397 miliarde de dolari), prevede majorarea cheltuielilor cu aproape 4% faţă de 2017. Suma depăşeşte cu 2,6 miliarde de euro cifra iniţială planificată şi vine pe fondul majorării veniturilor din taxe.

Investiţiile vor fi majorate anul acesta cu 2,8 miliarde de euro, la 39,8 miliarde de euro, faţă de cifra de 37 miliarde de euro anunţată în mai de ministrul de Finanţe Olaf Scholz.

Este al cincilea buget consecutiv din 2014 care prevede că Germania nu se va mai îndatora suplimentar. Guvernul se aşteaptă să acopere costurile cu veniturile din taxe, estimate la 321,3 miliarde de euro.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.