Atingerea statutului de „milionar” obișnuia să fie „o mare chestie”.
Dar odată cu creșterea inflației, cu un cost mai ridicat de a trăi în orașe și cu schimbarea percepțiilor legate de bogăție, jalonul de șase zerouri nu mai înseamnă la fel de mult, conform unei analize a Visual Capitalist.
De altfel, există peste 16 milioane de milionari la nivel global, și 4,3 milioane doar în Statele Unite. Prin urmare, pentru a obține cu adevărat o imagine a populației ultra-bogate din lume, avem nevoie de un indicator mai exclusiv și mai bine ajustat.
PRAGUL de 50 MILIOANE de DOLARI
Infograficul de mai jos vine de la Knight Frank Wealth Report 2018, pe care ar trebui să-l studiați dacă averea globală este un subiect de interes pentru Dvs.
Vizualizarea descompune 129.730 de oameni din lume care au averi de peste 50 de milioane de dolari. Este o măsurătoare mult mai restrânsă, reprezentând doar eșalonul superior (top 1%) din populația milionară a lumii.
Graficul ierarhizează acești oameni ultra-bogați în funcție de țară și regiune, dar prezintă defalcat și evoluția populației între 2016 (trimestrul 4) și 2017 (trim. 4).
CEI ULTRA-BOGAȚI PE REGIUNI
Iată populația cu avere de și de peste 50 de milioane de dolari clasificată după regiune:
Clasament | Regiune | Populație ultra bogată (>$50mil.) | Rata de creștere pe 1 an |
Total | 129.730 | ||
#1 | America de Nord | 44.000 | +5% |
#2 | Asia | 35.880 | +15% |
#3 | Europa | 35.180 | +10% |
#4 | Orientul Mijlociu | 4.740 | +3% |
#5 | America Latină | 4.220 | +20% |
#6 | Rusia & CSI | 2.870 | +26% |
#7 | Australasia | 1.650 | +9% |
#8 | Africa | 1.190 | +7% |
America de Nord încă este lider, dar Asia se apropie rapid și deja a depășit Europa în această măsură a bogăției. Merită menționat faptul că în intervalul de un an între 2016 (trim. 4) și 2017 (trim. 4), populația ultra-bogată din Asia a crescut cu 15%.
De asemenea, este surprinzător faptul că America Latină, Rusia și CSI înregistrează rate de creștere atât de ridicate la populațiile de peste 50 de milioane de dolari.
TOP 10 ULTRA-BOGAȚI PE ȚĂRI
După populația absolută, aici sunt primele 10 țări pentru cei ultra-bogați, pe baza datelor de mai sus:
Clasament | Țară | Populație ultra-bogată (>$50mil.) | % din totalul global |
#1 | SUA | 38.500 | 29,7% |
#2 | Japonia | 9.960 | 7,7% |
#3 | China continentală | 8.800 | 6,8% |
#4 | Germania | 8.070 | 6,2% |
#5 | Canada | 5.500 | 4,2% |
#6 | Franța | 5.240 | 4,0% |
#7 | Hong Kong, China | 5.140 | 4,0% |
#8 | Marea Britanie | 4.580 | 3,5% |
#9 | Elveția | 3.710 | 2,9% |
#10 | Italia | 3.150 | 2,4% |
Statele Unite au aproximativ 30% din populația ultra-bogată din lume, în timp ce China înregistrează până la aproape 11% atunci când include China Continentală și Hong Kong în calcule.
Elveția (8,4 milioane de persoane) este plasată deasupra ligii sale după populație, atingând locul 9 la nivel global, în timp ce Canada ocupă locul 5, în ciuda faptului că are mai puțini oameni (36 de milioane) decât majoritatea țărilor din listă.