Finante & Servicii Profesionale, Banci & BNR

Banca Transilvania: profit net de 180 milioane de lei la 6 luni

Profitul net de 180,19 milioane lei, înregistrat de Banca Transilvania în prima jumătate a acestui an este aproximativ similar primului semestru al anului trecut, când a fost de 179,62 milioane lei.

sursa:mediafax.ro
sursa:mediafax.ro

„Primul semestru a fost pentru Banca Transilvania conform cu estimările noastre de la începutul anului și suntem încrezători că vom realiza bugetul asumat față de acționari, pentru 2013. Am reușit să realizăm un profit substanțial, chiar dacă în continuare contextul economic rămâne dificil. Vom continua să fim activi pe piață, să optimizăm modelul nostru de business și, în acelați timp, să contribuim la revenirea economiei românești” – declara Horia Ciorcilă, Președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania.

Cele mai importante modificări din rezultatele financiare raportate de Banca Transilvania, la 30.06.2013 au fost:

  • Active bilanțiere: 30.122,42 milioane lei, în creștere cu 2% față de 31.12.2012;
  • Costul riscului de credit: 140,98 milioane lei;
  • Veniturile operaționale de 733,55 milioane lei, aproximativ la același nivel înregistrat în primul semestru al anului trecut.
  • Cheltuielile operaționale în creștere cu 4% față de 30.06.2012, în special pe fondul costului cu amortizarea noului sistem IT pentru core-banking.
  • Cheltuielile nete cu provizioanele din activitatea de creditare au fost de 140,98 milioane lei, comparativ cu 179,13 milioane lei, la finalul lunii iunie 2012.
  • Raportul cost / venit a fost de 52%, la 30.06.2013.
  • Portofoliul de credite al Bancii Transilvania : 64% reprezintă împrumuturi acordate companiilor, iar 36%, credite acordate persoanelor fizice (17.300 milioane lei).
  • Raportul credite/resurse atrase și împrumutate – 77,30%, fiind un nivel confortabil față de media sistemului bancar din România.
  • Solvabilitatea BT este, în continuare, la un nivel confortabil, de 11,85% cu profitul inclus, respectiv de 10,92% fără profit inclus.

Acţiunile Băncii Transilvania au închis şedinţa de tranzacţionare de miercuri la un preţ de 1,24 lei/titlu. La această cotaţie, capitalizarea băncii este de 2,73 miliarde lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.