STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, MACROECONOMIE, Politica cu impact economic, Politica Fiscala - Taxe & Impozite

Fiecare epocă cu inegalitatea sa

Economistul francez Thomas Piketty recunoaște că mare i-a fost mirarea atunci când tratatul său „Capital în secolul XXI” (engl. Capital in the Twenty-First Century)  a devenit un best seller internațional. Însă, Piketty, copleșit, subliniază: am avut dreptate să ne facem griji cu privire la șomaj, salarii stagnante și puterea celor 1 la suta, deoarece istoria demonstrează că, de fapt, „capitalismul generează în mod automat arbitrarietate și inegalități nesustenabile care subminează radical valorile meritocratice pe care societățile democratice se bazează”. Acest lucru ne face să ne întrebăm: Cât de multă inegalitate este prea multă? Este posibil să existe prea puțină inegalitate? Și, cel mai important, există o cantitate “justă” de inegalitate?
Banca-Nationala-a-Romaniei-publica-balanta-de-plati-pentru-iunie

Ca domnul Piketty, Ian Morris, profesor la Universitatea Stanford, caută răspunsuri la astfel de întrebări pe fondul tiparelor generate în trecut, într-un articol publicat în paginile de opinii ale The New York Times. Dar spre deosebire de Piketty, Morris crede că putem găsi idei mai profunde mergând până la sfârșitul ultimei ere glaciare, acum 15.000 de ani. Această perspectivă pe termen lung arată categoric, dar simplu, că fiecare epocă a beneficiat de inegalitatea de care avea nevoie, diferite sisteme economice funcționând cel mai bine cu diferite niveluri de inegalitate. De-a lungul secolelor, grupurile care au evoluat spre valoarea cea mai eficientă de inegalitate au cules roadele; cele care au făcut invers au plătit un preț.

Fiecare om de pe pământ a fost un vânător acum 15.000 de ani, supraviețuind prin intermediul vânatului de animale sălbatice și culesul plantelor sălbatice. Aceste metode aveau randamente scăzute și funcționau atunci când oamenii trăiau în grupuri mici, extrem de dinamice. Căutarea hranei, de asemenea, a îngreunat posibilitatea de a acumula avere și putere: nu exista spațiu pentru regi și aristocrați. Vânătorii aveau tendința de a fi foarte săraci, dar foarte egali (printr-un singur calcul, standardul de viață tipic al vânătorului-culegător era echivalentul a 1,10 dolari, la valoarea anilor 1990).

Însă, toate acestea s-au schimbat în urmă cu aproximativ 11.000 de ani, odată cu începutul agriculturii. Ca urmare a creșterii producției de alimente, populația umană a explodat. În 10000 î.Hr. existau aproximativ 6 milioane de vânători în lume, dar până la anul 1 î.Hr. deja apăruseră aproximativ 250 de milioane de fermieri. Grupuri sociale mari, care se stabilizaseră într-un singur loc și își lucrau ogoarele, au înflorit în detrimentul celor mai sedentare și mai mici. Între 9000 î.Hr. și 1800 d.Hr., aproape toate societățile de vânători – culegători au dispărut.

Fermierii erau de obicei mai bogați decât vânătorii, cu standarde medii de viață echivalente cu 1,50 – 2,20 dolari pe zi. Societatea agrară avea nevoie de diviziuni ale muncii mai complicate decât cele din lumea vânătorilor. Unii oameni au devenit aristocrați sau regi ‘de origine divină’; alții au devenit țărani sau sclavi. Și inegalitatea economică a crescut, subliniază Ian.

Economiștii măsoară adesea inegalitatea folosind coeficientul Gini, o scară de la 0 la 1, în care 0 înseamnă că toată lumea într-o societate are exact aceeași bogăție, și 1 înseamnă că o persoană are tot, iar restul nimic. Studiile antropologice ale societăților de vânători sugerează că acești coeficienți Gini pentru venituri și avere acumulată aveau în medie valoarea de 0,25. Cu toate acestea, în societățile agrare inegalitatea veniturilor medii aproape s-a dublat, la 0,45. Imperiul Roman ajunsese la o valoare a coeficientului Gini de circa 0,43, Anglia, în 1688, de aproximativ 0,47, iar Franța, în ajunul Revoluției, la 0,59. Inegalitatea față de bogăția acumulată a crescut chiar mai mult, atingând regulat 0,80.

Dar, apoi, totul s-a schimbat din nou, odată cu revoluția industrială. Combustibilii fosili au lansat un aflux de energie, cu mașini cu abur și alimentate cu electricitate care au ‘multiplicat’ munca oamenilor și a animalelor. Fabricile furnizau cantități uriașe de mărfuri, eliberând omenirea de o mare parte din corvoada manuală specifică perioadei agricole și oferind posibilitatea de a crea o economie a serviciilor. Oamenii au transformat o parte din afluxul de energie într-o populație în plină expansiune (în 1800 era aproape 1 miliard de oameni, acum sunt mai mult de 7 miliarde) și o parte în venituri mai mari (media globală a crescut aproximativ de zece ori din 1800, la aproximativ 25 dolari pe zi, la valorile din 1990).

Utilizarea eficientă a combustibililor fosili necesită chiar diviziuni ale muncii mai complexe decât agricultura, și eșecurile fascismului și comunismului sugerează că piețele libere, în general, organizează acest proces mai bine decât guvernele. Acest lucru, însă, produce tensiuni nenumărate – de care suntem prea constienți în epoca noastră modernă. Pe de o parte, specialiștii care furnizează servicii esențiale le pot transforma în putere politică și economică, ce conduce la inegalitate; pe de altă parte, din moment ce o societate de piață poate produce avere doar dacă are consumatori bogați care să cumpere bunurile și servicii sale, atunci dacă inegalitatea crește prea mult, profitabilitatea va fi distrusă.

Deci, la fel ca în epocile anterioare, agrară și de vânători, lumea noastră de combustibili fosili are un nivel “just” de inegalitate, astfel că societățile care tind spre acest nivel vor înflori, iar cele care se vor mișca în altă direcție vor simți contrariul. Guvernele de succes știu acest lucru și aplică politici fiscale și alte măsuri pentru a împinge inegalitatea economică spre ceea ce ei consideră că ar fi nivelul propice.

Marea întrebare este, firește, care este acest nivel propice. În 1970, țările din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică au condus inegalitatea veniturilor după impozitare înspre teritoriul vânătorilor-culegători, cu o medie de doar 0,26 pe scara Gini.

Cu toate acestea, dificultățile economice ale următoarelor decenii sugerează că acest nivel a fost, probabil, prea scăzut. Cei mai mulți oameni au împărtășit acest raționament, alegând guverne, în epoca Reagan-Thatcher, care au permis celor bogați să păstreze mai mult din câștigurile proprii. Până în 2012, inegalitatea medie a venitului după impozitare în cadrul OCDE ajunsese la 0,31, dar noi valuri de dificultăți economice indică faptul că acest nivel este prea mare. Ascensiunea partidelor populiste, anti-elitiste sugerează că din ce în ce mai mulți oameni percep acest nivel în același mod.

Dacă meandrele istoriei economice din ultimii 15.000 de ani și voința populară reprezintă un reper, nivelul „corect” al inegalității veniturilor după impozitare pare să fie între aproximativ 0,25 și 0,35, iar cel al inegalității de avere între aproximativ 0,70 și 0,80. Multe țări se află în prezent la acest nivel sau peste limitele superioare ale acestor intervale, fapt ce sugerează că domnul Piketty avea într-adevăr dreptate în a prezice aceste probleme.

Concomitent, pe măsură ce modelele din trecut răspund la aceste chestiuni, noi întrebări ies la suprafață. Utilajele agricole au eliminat căutarea hranei și combustibilii fosili au diminuat importanța agriculturii; astăzi, există semne că lumea combustibililor fosili, la rândul ei, se apropie de sfârșit. Noi surse de energie, tehnologii care pulverizează granițele între minte și roboți, și tendința spre o viața virtuală, decât spre spațiile fizice, anunță posibilitatea ca secolul 21 să fie cel care va produce cea mai mare ruptură din istorie, eclipsând revoluțiile agricole și industriale.

În acest caz ar trebui să învățăm o altă lecție din istorie, scrie Morris: ceea ce funcționează bine într-o epocă poate eșua complet într-alta. Este foarte probabil ca un secol de acum înainte preocuparea pentru nivelul corect de inegalitate dintr-o societate a combustibillor fosili să pară la fel de irelevantă ca grija, din ziua de azi, pentru nivelul corect de inegalitate dintre Neanderthalieni.

 

Ian Morris predă studii clasice, istorie și arheologie la Universitatea Stanford și este autorul cărții Foragers, Farmers, and Fossil Fuels: How Human Values Evolve.

Aceasta este o traducere a articolului To Each Age Its Inequality, publicat în The New York Times.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.