STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, PIETE FINANCIARE, Telecom & IT-C & Online, Cercetare & Edu & Marketing & Media, Cercetare de Piata & Marketing

Facebook: Profit net aproape dublu faţă de 2013, de 2,9 mld. dolari, în 2014

Profitul net al Facebook aproape s-a dublat anul trecut în comparaţie cu 2013, ajungând la 2,9 miliarde de dolari, în timp ce veniturile au urcat cu 58%, la 12,46 de miliarde de dolari, datorită creşterii publicităţii pe platformele mobile, se arată într-un comunicat al companiei, scrie Mediafax.

facebooklike_blomFacebook a înregistrat venituri în valoare de 7,87 miliarde de dolari în 2013 şi un profit net de 1,5 miliarde de dolari. La nivelul trimestrului al patrulea, veniturile Facebook au crescut cu 49%, la 3,85 de miliarde de dolari, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013. Rezultatul este peste estimările analiştilor, care au anticipat venituri în valoare de 3,77 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

Veniturile din publicitatea pe telefoanele mobile au reprezentat 69% din veniturile totale în intervalul octombrie-decembrie, în urcare faţă de trimestrul al treilea, când publicitatea pe telefoane mobile a generat 66% din venituri. Profitul net a urcat cu 34%, la 701 milioane de dolari în trimestrul al patrulea din 2014 faţă de 523 de milioane de dolari în aceeaşi perioadă din 2013, în timp ce cheltuielile au crescut cu 87%, la 2,72 miliarde de dolari.

Acţiunile Facebook au avansat cu 43% anul trecut, în timp ce creşterea din indicele Standard & Poor’s 500 s-a situat la 11%. În luna decembrie, reţeaua avea 890 de milioane de utilizatori activi zilnic.

Facebook a avut anul trecut o cotă de 18,4% din piaţa de publicitate pe platformele mobile, în creştere de la 16,6% în 2013. În schimb, cota de piaţă a Google a scăzut de la 46,6% în 2013 la 40,5% anul trecut, potrivit firmei de cercetare eMarketer. Piaţa de publicitate pe platformele mobile este evaluată la 40 de miliarde de dolari.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.