STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Energie & Utilitati & Infrastructura, Politica Energetica

Exxon şi OMV au devenit titularii licenţei pentru Midia XV, din Marea Neagră

ExxonMobil şi OMV Petrom au devenit titularii licenţei pentru zona de apă adâncă a perimetrului Midia XV, după ce Guvernul a aprobat transferul drepturilor de explorare şi producţie de hidrocarburi de la Sterling, Romgaz având opţiunea unei participaţii de 10% în cazul unei descoperiri comerciale, transmite Mediafax.

Exxon-si-OMV-au-preluat-inca-un-perimetru-din-Marea-Neagra--Romgaz-se-poate-asocia-cu-10-„În urma Hotărârii Guvernului 43 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 28 ianuarie 2014, a intrat în vigoare contractul de transfer semnat în octombrie 2012 de către ExxonMobil şi OMV Petrom, şi Sterling Resources Ltd. şi Petro Ventures Europe BV pentru drepturile de explorare şi producţie de hidrocarburi din porţiunea de apă adâncă a perimetrului Midia XV („Midia Deep”). Gas Plus a optat pentru păstrarea participaţiei sale de 15% în ambele zone, de mare şi mică adâncime, ale perimetrului Midia XV”, se arată într-un comunicat al OMVetrom.

În urma finalizării contractului de transfer, cotele de participare în perimetrul Midia Deep sunt:

  • ExxonMobil 42,5%
  • OMV Petrom 42,5%
  • Gas Plus 15%

Prin această HG este aprobat un act adiţional la Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrele XIII Pelican şi XV Midia, inclus într-o anexă care este însă clasificată, potrivit legii.

„Conform termenilor agreaţi în februarie 2013, Romgaz are opţiunea de a achiziţiona o participaţie de 10% în zona de apă adâncă a perimetrului Midia XV. Opţiunea Romgaz de a intra este declanşată de anunţul unei descoperiri comerciale în zona de apă adâncă a perimetrului Midia”, se precizează în comunicatul companiei controlate de grupul austriac OMV.

ExxonMobil şi OMV Petrom au semnat în luna februarie a anului trecut un contract de opţiune cu Romgaz pentru participarea la operaţiuni în perimetrul offshore Midia, exercitarea opţiunii fiind condiţionată de finalizarea contractului de transfer pentru drepturile de explorare şi producţie pentru o porţiune din perimetrul Midia de la titularii existenţi ai licenţelor.

În octombrie 2012, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi OMV Petrom au semnat un contract de transfer cu Sterling Resources şi Petro Ventures Europe pentru achiziţia unei participaţii de 85% pentru drepturile de explorare şi producţie de hidrocarburi aferente unei porţiuni din perimetrul Midia XV în zona românească a Mării Negre.

ExxonMobil va fi operatorul operaţiunilor petroliere în zona de apă adâncă a perimetrului Midia care este adiacent zonei de apă adâncă a perimetrului Neptun, unde ExxonMobil şi OMV Petrom au anunţat o descoperire de gaze în 2012.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.