EUROPA, INTERNATIONAL, Balanta de Plati & Politica Valutara, Banci & BNR

După „îmblânzirea” sectorului bancar din Cipru ar putea urma Malta şi Luxemburg

Într-o perioadă de consolidare a controlului sectorului financiar din zona euro, poziţiile Germaniei şi Fondului Monetar semnalează o nouă politică de „îmblânzire” a băncilor.

Germania şi FMI, principalii arhitecţi ai condiţiilor impuse Ciprului, au avut ca scop reducerea sectorului bancar supradimensionat al Ciprului, însă deciziile dure impuse ridică semne de întrebare în privinţa altor state din UE, unde dezechilibrul este şi mai mare.

Potrivit cotidianului The Guardian, sectorul bancar din Malta este chiar mai mare raportat la PIB decât cel al Ciprului, iar în Luxemburg depăşeşte economia de 23 de ori.

Această posibilă nouă politică explică îngrijorarea unor state mici, notează publicaţia britanică. Malta, Luxemburg şi Cipru sunt cele mai mici trei ţări din UE şi zona euro.

Ministrul de Finanţe al Maltei a stat lângă omologii săi din Cipru şi Germania la reuniunea Eurogroup care a decis primul acord pentru Cipru. După experienţa de a-l cunoaşte mai îndeaproape pe ministrul german Wolfgang Schauble, oficialul maltez a scris într-o publicaţie locală un articol în care afirma că dacă Malta va avea în viitor probleme similare cu ale Ciprului, va avea nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Luxemburg susţine puternic secretul bancar în UE şi este ţara comunitară cu cele mai ridicate venituri pe cap de locuitor.  Diferenţa ar fi însă că acestea nu sunt bănci locale.

Totuşi, ministrul de Externe al Luxemburgului, Jean Asselborn, a avertizat Berlinul înainte de acordul pentru Cipru să vorbească cu mai multă responsabilitate, întrucât nimeni nu se plânge că sectorul auto sau cel al armamentului sunt prea mari în Germania.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.