Estimare 2014: Activele fondurilor de pensii private obligatorii vor valora 4,2 mld.euro

27 noiembrie 2013 21:52

leiFondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) vor încasa anul viitor contribuţii în sumă de 870 milioane de euro şi vor ajunge la active nete de 4,2 miliarde de euro, de la 2,96 miliarde de euro la 30 octombrie, estimează directorul general ING Pensii Private, Raluca Ţintoiu.

„Din aceşti bani, mai mult de 150 milioane de euro vor fi disponibili pentru investiţii în acţiuni listate pe piaţa de capital din România, în creştere cu 20% faţă de 2013”, a spus Ţintoiu, in cadrul Romanian Financial Forum, organizat de MEDIAFAX. Potrivit datelor sale, la finele lui septembrie, aproape 95% din activele fondurilor de pensii erau plasate în România. In total, 310 milioane de euro sunt plasaţi în acţiuni listate la bursa din Bucureşti.  Doar în acest an fondurile de pensii au investit circa 125 milioane de euro pe BVB, reprezentand 7% din lichiditatea acesteia. Tot în acest an, aproape toţi banii alocaţi cumpărărilor de acţiuni au intrat pe BVB. De asemenea, fondurile de pensii deţin aproximativ 10% din titlurile de stat ale României denominate în lei şi 5% din cele în euro.

Fondurile de pensii private au un rol important în economia reală, sustine Raluca Ţintoiu, prin cumpărarea de obligaţiunie şi participarea la ofertele publice iniţiale. „Fondurile de pensii private investesc pe termen lung şi foarte lung, sunt investitori stabili, fără caracter speculativ, au volatilitate redusă şi un profil de risc redus sau mediu. De asemenea, fondurile de pensii private sunt cei mai mari investitori instituţionali locali şi au un rol crucial în succesul listarilor, aşa cum s-a întâmplat în cazul listărilor Transelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz şi Romgaz”, a continuat reprezentantul ING Pensii.

Cu active nete de 13,17 miliarde de lei la finele lunii octombrie, Pilonul II a fost lansat în mai 2008 şi au înregistrat, în ultimii 5 ani, randamente medii anuale de 11,4%.

 

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.