Escaladarea conflictului RUSO-UCRAINIAN la o criză internaţională majoră

4 martie 2014 12:31

După ce trupele ruseşti au preluat controlul asupra peninsulei Crimeea, s-au declanșat cele mai puternice tensiuni dintre Rusia şi Occident de la încheierea Războiului Rece, liderii mondiali angajându-se într-un maraton diplomatic cu preşedintele Vladimir Putin pentru retragerea soldaţilor deja prezenţi în peninsulă.

3678080970Astăzi, preşedintele rus Vladimir Putin le-a ordonat trupelor mobilizate săptămâna trecută într-un exerciţiu militar surpriză în vestul şi centrul Rusiei să se întoarcă la unităţile lor, a declarat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, relatează Russia Today, în pagina electronică.

Manevrele, decise pe fondul crizei politice din Ucraina, au fost considerate drept un semn al unei posibile incursiuni militare masive de căre unii observatori din Occident.

Totuși, intervenţia militară a Rusiei în Ucraina pune în pericol explorarea hidrocarburilor într-o ţară cu rezerve estimate la un sfert din cele mondiale, are impact asupra monedelor din zona baltică şi până în Mediterana şi obligă companii americane, europene şi ruseşti să ţină sub control daunele.

Ultimele efecte ale conflictului ruso-ucrainian 

RUSIA

  • Banca centrală a Rusiei a urcat dobânda cheie cu 1,5 puncte, la 7%, pentru a asigura stabilitatea financiară;
  • Rubla a atins minime istorice faţă de coşul de valute de referinţă la care se raportează banca centrală;
  • Bursa de Moscova  a scăzut luni după-amiază cu 13%, cel mai puternic declin din ultimii cinci ani;
  • Titlurile băncii de stat Sberbank au înregistrat o pierdere de 17,12%, iar cele al gigantului Gazprom, care obţine o bună parte din profit din exporturile către Europa, de 14,41%;
  • Rusia riscă sancţiuni economice care i-ar putea reduce vânzările de gaze, caz în care îşi va reduce „la zero” dependenţa economică faţă de Statele Unite, a avertizat marţi un consilier al Kremlinului.

SUA

  • Statele Unite au suspendat toate legăturile militare dintre Washington şi Moscova în urma intervenţiei ruse în Crimeea, a anunţat luni Pentagonul;
  • Preşedintele american Barack Obama a suspendat sâmbătă pregătirile pentru summitul G8 care este programat să aibă loc în iunie la Soci;
  • Washingtonul prevede să deblocheze încă 2,8 milioane de dolari pentru Republica Moldova, suma totală urmând să ajungă la 7,5 milioane, angajată într-un proces de aderare la Uniunea Europeană, a anunţat luni secretarul de Stat american, Jonn Kerry;
  • Intervenţia militară a Rusiei în Ucraina reprezintă un motiv în plus pentru relaxarea restricţiilor asupra exporturilor de gaze naturale din SUA, care ar reduce dependenţa Europei de gazele ruseşti, consideră analişti şi reprezentanţi ai producătorilor americani de gaze.

UE

  • Escaladarea crizei din Ucraina ar putea avea impact şi în afara regiunii, a avertizat, luni, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) Mario Draghi, adăugând că situaţia trebuie urmărită cu foarte mare atenţie de către factorii de decizie.

Ucraina

  • Ucraina a dublat importurile din Rusia, la 45 de milioane de metri cubi de gaze naturale faţă de 20 de milioane de metri cubi la 1 martie anul trecut, a declarat un purtător de cuvânt al companiei de stat Ukrtransgas, în contextul avertismentelor că grupul rus de stat Gazprom ar putea renunţa la discountul oferit statului ucrainean anul trecut;
  • O echipă de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) urmează să sosească marţi în Ucraina pentru a discuta despre un plan de ajutorare cu noile autorităţi, care au cerut asistenţă financiară;
  • Rosneft, cea mai mare companie petrolieră din Rusia, controlată de stat, ar putea cumpăra rafinăria din Odesa, Ucraina, preluată de banca rusă VTB, controlată tot de stat, în contul unor datorii neplătite de compania unui milionar ucrainean, potrivit cotidianului Kommersant.

Polonia

  • Conflictul ruso-ucrainean poate determina Polonia să reevalueze decizia de amânare pe termen nedefinit a adoptării euro, întrucât intrarea în uniunea monetară ar putea fi necesară pentru asigurarea stabilităţii, a declarat luni guvernatorul băncii centrale, Marek Belka;
  • Principalul indice al bursei din Varşovia a scăzut cu 3,5%, iar zlotul s-a depreciat cu aproape 1%, la 4,19 unităţi pentru un euro.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.