Energie & Utilitati & Infrastructura, EUROPA, Politica Energetica, Finantari UE & Granturi

România și Planul Juncker : 720 mil. euro atrase, din care 35% de Transgaz pentru BRUA

Autor: Adrian N Ionescu – Cursdeguvernare.ro

Operatorul magistralelor naționale de gaze natural, Transgaz (TGN) a obținut 34,7% din totalul finanțărilor de 720 de milioane de euro aprobate pentru România în cadrul Planului de investiții pentru Europa (Planul Juncker).

România nu a obținut nici 1% din finanțările de 79,7 de miliarde de la nivelul UE, iar ponderea investițiior totale atrase de România și stimulate de Planul Juncker este de nici 0,7% din totalul european de peste 433 de miliarde de euro, potrivit datelor Comisiei Europene.

România se situează pe locul 18 după valoarea Finanțării FEIS, în urma Cehiei și Ungariei, dar înaintea Slovaciei și a Bulgariei. Locul României este și mai jos –locul 21 – după ponderea în PIB a investițiilor generate de acordurile aprobate până acum.

Proiectele Transgaz finanțate sunt segementul românesc al BRUA și conectarea acestuia la exploatările din Marea Neagră.

Finanțările obținute de România de la Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) și garantate de Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS – EFSI, conform Planului Juncker) au fost programate să atragă alte investiții private de peste 2,95 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.