MACROECONOMIE, Energie & Utilitati & Infrastructura, Privatizare & Retrocedare

Fondul româno – kazah a aprobat investiții de 230 mil. dolari care dezvoltă afacerea KazMunayGas în România

Autor: Adrian N Ionescu – Cursdeguvernare.ro

Consiliul de Administraţie al Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) a aprobat două proiecte de investiţii în valoare totală de circa 230 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat al Fondului.

Cele două obiective de investiţii sunt: o electrocentrală în cogenerare pe gaze naturale de pe platforma Petromodiaşi o reţea locală de benzinării, potrivit unui comunicat FIEKR, citat de Agerpres.

Fondul de investiţii este parte a memorandumului de înțelegere încheiat în 2013, pentru a stinge litigiul dintre statul român şi KazMunayGas International (KMGI, fostul Grup Rompetrol) privind datoria obligatară contractată la privatizarea rafinăriei Petromidia.

Investiţiile dezvoltă afacerea kazahă

Investiţiile decise încă din 25 februarie vor fi derulate „prin entităţi dedicate de tip vehicule speciale (SPV)”, care „vor atrage/aloca circa 230 milioane de dolari pentru construcţia unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia şi dezvoltarea unei reţele de benzinării pe plan local”, spune comunicatul citat.

Centrala va furniza energie electrică şi abur tehnologic pentru platforma Petromidia, „pentru pentru susţinerea activităţilor de obţinere a produselor petroliere” şi va asigura agent termic şi apă caldă menajeră pentru locuitorii oraşului Năvodari, după patru ani de implementare a proiectului.

Noua centrală va fi realizată „în parteneriat” cu Uzina Termoelectrică Midia – deţinută în prezent de Ministerul Energiei (56,58%) şi KMGI (43,42%) şi va funcţiona cu gaz natural.

Rețeaua locală de benzinării va fi dezvoltată sub brandul Rompetrol, în cinci ani, și „va permite o creştere pe plan local a vânzărilor de carburanţi produşi de Rompetrol Rafinare la rafinăria Petromidia Năvodari”.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare sunt KMGI (54,63% – direct şi indirect) şi Statul român prin Ministerul Energiei (44,7%), care a ajuns la această proporție, după ce a acceptat convertirea în acțiuni a obligațiunilor emise de Petromidia la privatizare.

KMGI este deținută de compania e stat kazahă KazMunay Gas.

FIEKR susține că numai investiția în rețeaua de benzinării va crea 1000 de locuri de muncă și că principala sa prioritate este „dezvoltarea proiectelor energetice, contribuind, astfel, la dezvoltarea sectorului energetic din România, precum şi la consolidarea securităţii energetice a ţării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi la consolidarea unui climat investiţional favorabil în România”, spune comunicatul citat.

Cele două obiective de investiție făceau deja parte din planurile kazahe de dezvoltare.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.