Energie & Utilitati & Infrastructura, M&A & VentureCapital & Private Equity

ENEL vizează din nou vânzarea operaţiunilor din România

Enel, cea mai mare companie de utilităţi din Europa și cel mai mare investitor privat în energie din România, a demarat vânzarea operaţiunilor din România şi se aşteaptă ca valoarea activelor să se ridice la 1,1 miliarde euro, au declarat surse pentru Reuters via Adevărul.

Sursa: IBNA

Vânzarea, care este în stadii incipiente, vine într-un context în care companiile internaţionale de utilităţi, inclusiv firma cehă CEZ, E.ON din Germania şi Engie din Franţa analizează oportunitatea prezenţei lor în România.

Toate aceste companii se luptă să concureze cu Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, susţinut de stat. Ambiţiile companiei Hidroelectrica de a-și consolida poziția prin cumpărarea mai multor active de la anumite subsidiare locale, inclusiv Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, care furnizează energie la nivel naţional, ar putea fi în favoarea inițiativei Enel.

Enel care activează în România din 2005 cu operaţiuni de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, precum şi producţie de energie regenerabilă, serveşte peste 3 milioane de clienţi din România. Enel controlează 78% din companiile E-Distribution Muntenia și Enel Energie Muntenia, 51% din companiile E-Distribution Banat, E-Distribution Dobrogea și Enel Energie, și 100% din Enel România. Cumulativ, aceste companii administrează o rețea de 128.000 km, care distribuie 15 TWh pe an (reprezentând 34% din piața internă) și vinde 10 TWh pe an.

Enel îşi revizuieşte afacerile globale în fiecare an printr-un program de rotaţie a activelor în cadrul căruia îşi vinde o parte din active pentru a cumpăra altele care ar putea oferi profituri potenţial mai mari. În ultimii ani, compania a investit mult în reţelele de pe piaţa sa cheie din America Latină, unde, în prezent, încearcă să cumpere activele Sempra Energy din Peru şi Chile. Sursele au declarat că aceste active sunt evaluate la aproximativ 3 miliarde de dolari şi Enel a ajuns în etapele finale ale procesului.

Enel a încercat anterior să-şi vândă activele în 2014, ca parte a unui plan de ieşire atât din România cât şi din Slovacia. În 2015, a fost de acord să vândă participaţia sa de 66% la Slovenské Elektrárne – producătorul principal de energie din Slovacia – către EP Slovacia, o filială a firmei cehe EPH, în 2018.

Afacerile româneşti ale Enel au înregistrat venituri de 1,3 miliarde de euro anul trecut, în creştere cu peste 20% faţă de anul precedent, pe fondul creșterii vânzărilor de energie electrică datorită liberalizării treptate a pieţei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.