Energie & Utilitati & Infrastructura, Industrie Prelucratoare, P.I.B. & STATISTICI

Cădere cu 15% a industriei prelucrătoare în august 2019

Autor: Marin Pană – Cursdeguvernare.ro

Sursă: www.romania-insider.com

Rezultatul industriei prelucrătoare a fost mai slab cu 14,8% în august 2019 față de luna precedentă și s-a situat cu 7% sub valoarea din aceeași lună a anului precedent. Potrivit datelor publicate de INS, rezultatul de ansamblu al sectorului industrial după primele 8 luni a coborât la -1,6% pe seria brută și -1,9% pe cea ajustată sezonier.

Practic, tendința tot mai pronunțată de scădere a activității din industrie din ultimele luni s-a suprapus peste perioada de concedii, astfel încât s-a ajuns într-o situație destul de problematică pentru economia națională, confruntată deja cu scăderea ritmului de creștere ( 4,7% pe primul semestru) în raport cu obiectivul de 5,5% fixat pentru acest an.

După un început de an ezitant, cu valori mici și inconstante de creștere, sectorul industrial s-a cantonat tot mai clar în teritoriul negativ și perspectiva nu arată deloc bine pentru perioada rămasă până la finalul anului. Cererea în scădere pe lanțurile de producție în care suntem integrați cu principalele economii occidentale ( în special cea germană) nu este de bun augur.

Sectoarele care au consemnat în luna august 2019 cele mai reduceri de producție pe seria brută în raport cu aceeași lună a anului precedent ( pentru a face abstracție de perioada de concedii) au fost prelucrarea lemnului (-25,6%), serviciile anexe din industria extractivă (-24,2%), industria de pielărie (-21,1%), fabricarea produselor textile (-17,7%), industria farmaceutică (-17,1%) și construcțiile metalice (-14,3%) și fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (-13,5%).

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.