Black Sea Corridor: Transelectrica va construi cu bani europeni racordul Moldovei la centralele eoliene din Dobrogea

23 aprilie 2019 17:28

Autor: Adrian N Ionescu – Cursdeguvernare.ro

Transelectrica (TEL), a obținut aprobarea Ministerului Fondurilor Europene pentru finanțarea cu 31 de milioane de euro din fonduri europene a proiectului liniei de înaltă tensiune Gutinaș – Smârdan.

Valoarea totală a investiției este de 56,8 milioane de euro, potrivit unui raport TEL trimis la Bursa de Valori București (BVB).

Este al doilea proiect pentru care operatorul monopolului de transport de electricitate prin magistralele naționale primește finanțare europeană.

Proiectul este unul dintre cele șase care fac parte din programul-cluster european de interes comun (PCI) Black Sea Corridor.

Black Sea Corridor are rolul de a consolida reţeua de transport al energiei electrice de-a lungul coastei Mării Negre (România-Bulgaria), între aceasta și coasta Mării Nordului și cu Turcia.

Electricitate pentru Moldova

Totodată, noua linie de 400 kV Gutinaș – Smârdan va contribui la „evitarea limitării evacuării energiei electrice produse în centralele eoliene din zona Dobrogea și la creșterea creșterea gradului de siguranță în alimentarea consumatorilor din Moldova”, spune raportul citat.

Linia va avea o lungime de 140 de kilometri, va străbate 25 de localități din 3 județe (Bacău, Vrancea și Galați) și are termen de punere în funcțiune decembrie 2022.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.