Energie & Utilitati & Infrastructura

Mercuria investeşte 50 de milioane de dolari în compania Amromco Energy

Mercuria, una dintre cele mai mari companii de energie şi comerţ de mărfuri din lume, a încheiat un parteneriat cu firma Amromco Energy și va investi 50 de milioane de dolari.

sursa: romania-insider.com
sursa: romania-insider.com

„Capitalul va fi utilizat în scopul accelerării dezvoltării companiei Amromco în România şi în spaţiul Europei de Est prin extinderea parteneriatelor existente şi consolidarea poziţiei deţinute în plan regional. Partenerii includ companiile Petrom, sucursală a OMV şi cel mai mare producător de petrol şi gaze din Europa de Est, precum şi Romgaz, o companie cu capital de stat şi cel mai mare producător de gaze naturale din România”, se arată într-un comunicat al Amromco Energy.

Investiția va accelera dezvoltarea companiei  Amromco Energy prin exploatarea a 30 de perimetre pe teritoriul României.

„Ca parte integranta a acordului, Amromco şi Mercuria vor stabili, de asemenea, o asociere de marketing pentru derularea activităţilor de comerţ pe teritoriul României, oferind oportunităţi suplimentare în sectorul vânzării de gaze”, se menţionează în comunicat.

Amromco Energy este o companie independentă producătoare de petrol și gaze, are o cotă de succes de 80% în operațiuni de foraj și reparații capitale, deţine peste 27 perimetre de exploatare şi explorare şi peste 300 de angajaţi în România.

Mercuria, cu sediul central la Geneva, cu afaceri de 98 miliarde de dolari în 2012, activează în Europa, America de Nord şi Asia, prin 37 de birouri în 28 de ţări şi are peste 1.000 de angajaţi.

First Reserve, compania americană care deţine Amromco din 2011, va rămâne în continuare acţionar majoritar.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.