STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Politica cu impact economic, Telecom & IT-C & Online

Elena Udrea, arestată pentru 30 de zile în dosarul Microsoft

Elena Udrea a fost arestată pentru 30 de zile de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Microsoft. Decizia ICCJ nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă, transmite Mediafax.

udrea_catuse_iccj_55746300Procurorii anticorupţie au emis marţi, la ora 21.40, ordonanţă de reţinere pentru deputatul PMP Elena Udrea, în dosarul Microsoft, după ce aceasta a stat aproape zece ore la DNA, unde şi-a studiat dosarul şi a fost audiată.

Anunţul a fost făcut de unul dintre avocaţii Elenei Udrea, Marius, Striblea, care a precizat, la ieşirea din sala de judecată, că a fost admisă parţial propunerea anchetatorilor în sensul că judecătorul nu a luat în considerare acuzaţia de spălare de bani.

Judecătorul ICCJ a admis cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar, dispus anterior de procurorii DNA faţă de Udrea în dosarul Microsoft, cu măsura arestului preventiv şi cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru acuzaţia privind mita luată de la Dinu Pescariu, acuzaţie formulată de procurori după instituirea controlului judiciar.

Marius Striblea a mai spus că, în opinia sa ca avocat, nu este normal ca toţi cei vizaţi în dosar care au făcut denunţuri împotriva Elenei Udrea să fie în libertate, în vreme ce persoanele care au refuzat să o denunţe pe clienta sa să fie arestate. Avocatul Marius Striblea a precizat de altfel că va contesta decizia, iar judecarea contestaţiei ar putea avea loc luni.

Potrivit DNA, Elena Udrea este urmărită penal şi a fost reţinută pentru trei fapte de trafic de influenţă – în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro -, precum şi pentru spălare de bani.

Elena Udrea a fost reţinută după ce Camera Deputaţilor a dat avize pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a deputatului PMP, în dosarele Microsoft şi Gala Bute, în care este acuzată de fapte de corupţie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.