STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Servicii & Comert & Logistica, Comertul Exterior & Acorduri Liber Schimb

Deficitul comercial a crescut cu 106 mil. euro an-la-an în februarie 2014

România a avut, în februarie, un deficit comercial de 314,8 milioane euro, cu 106,4 milioane euro mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, potrivit comunicatului INS.

Ultima creştere a deficitului comercial lunar a fost înregistrată în octombrie 2012.

deficitmexico-300x182Creșterea deficitului comercial s-a realizat pe fondul creșterii importurilor cu 14% în euro (17,1% în lei), mai rapid decât exporturile, care au înregistrat un avans de doar 12% (15,1% în lei).

Astfel, în februarie 2014, conform estimărilor preliminare ale INS, exporturile FOB au însumat 19,5 miliarde lei (4,3 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 20,9 miliarde lei (4,6 miliarde euro).

Faţă de ianuarie, exporturile s-au majorat cu 10,1% la valori exprimate în lei şi cu 10,2% la valori exprimate în euro, iar importurile au crescut cu 10,9% în lei şi cu 11,1% în euro.

În primele două luni ale acestui an, exporturile FOB au fost de 37,28 miliarde lei (8,3 miliarde euro), iar importurile CIF s-au situat la 39,8 miliarde lei (8,8 miliarde euro euro). Comparativ cu perioada ianuarie-februarie 2013, exporturile au crescut cu 12% în lei şi cu 9,2% în euro, iar importurile au urcat cu 12,2% în lei şi cu 9,4% în euro.

  • Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra UE28) în primele două luni a fost de 26,6 miliarde lei (5,9 miliarde euro) la expedieri şi de 29,7 miliarde lei (6,6 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 71,4% din total exporturi şi 74,6% din total importuri.
  • Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra UE28) în primele două luni s-a situat la 10,6 miliarde lei (2,3 miliarde euro) la exporturi şi de 10,1 miliarde lei (2,24 miliarde euro) la importuri, reprezentând 28,6% din total exporturi şi 25,4% din total importuri.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (41,4% la export şi 34,6% la import) şi alte produse manufacturate (32,8% la export şi respectiv 29,7% la import).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.