Deficitul bugetar, 0,5% din PIB la jumătatea lui 2016

27 iulie 2016 12:17

Execuţia bugetului general consolidat pe primele şase luni ale anului s-a încheiat cu un deficit de 3,85 miliarde de lei, respectiv 0,5% din PIB, faţă de deficitul programat pentru semestrul I de 1,9% din PIB, informează Ministerul Finanţelor, scrie Mediafax.

deficit-bugetarVeniturile bugetului general consolidat au fost de 108,4 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 14,3% din PIB. S-au înregistrat creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe profit (+12,5%), accize (+7,7%), contribuţii de asigurări sociale (+6,3%), impozitul pe salarii şi venit (+2,3%), precum şi din taxa pe utilizarea bunurilor (+15,5%).
În ceea ce priveşte încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere faţă de aceeaşi perioada a anului 2015, de 9,5%, atât din cauza reducerii cotei standard de TVA de la 24% la 20% de la 1 ianuarie 2016, care s-a reflectat în încasările din februarie, cât şi în urma introducerii unei cote reduse la alimente de 9%, aplicată de la 1 iunie 2015. Faţă de programul stabilit pentru primul semestru, încasările din TVA au fost cu 1,6% mai mari.
Încasările din contribuţii de asigurări sociale la bugetul general consolidat au fost mai mari cu 6,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care sunt influenţate negativ de creşterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, datorită creşterii cotei de contribuţii de la 5% în anul 2015, la 5,1% în anul 2016, precum şi de aplicarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care nu se mai plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţiile de asigurări sociale aferente angajatorului din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creşteri faţă de anul precedent la veniturile nefiscale cu 15,6%, la impozite şi taxe pe proprietate cu 9,2%, iar la taxa pe utilizarea bunurilor s-a înregistrat o creştere de 5%.
Cheltuielile bugetului general consolidat, în valoare de 112,2 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 5,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,1 puncte procentuale ca pondere în PIB.
Cheltuielile de personal au crescut cu 10,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent fiind determinate în principal de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 şi de majorarea salariului minim brut pe ţară.
Majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 au fost de 12% pentru personalul din instituţiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar şi a personalului din sistemul public de asistenţă socială, de 5% din luna septembrie şi de 15% din luna decembrie pentru personalul din învăţământ, 10% pentru personalul din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învăţământ şi asistenţă socială.

Majorarea salariului minim brut pe ţară a fost cu 75 lei începând cu 1 iulie 2015, de la 975 lei la 1050 lei şi cu 200 de lei începând cu 1 mai 2016, de la 1050 lei la 1250 lei. Menţionăm că în analiza cheltuielilor de personal trebuie ţinut cont de faptul că în trimestrul I 2015 s-a plătit prima tranşă aferente plăţilor drepturilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti în sumă de aproximativ 1,5 miliarde lei.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 1,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creştere mai mare înregistrându-se la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de 11,1%.
Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 8%, fiind influenţate în principal de majorarea cu 5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2016 şi de dublarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu 1 iunie 2015.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 11 miliarde de lei, respectiv 1,5% din PIB. Acestea au fost cu aproximativ 15% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.