STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Finante & Servicii Profesionale, Buget & Finantare Deficit, Balanta de Plati & Politica Valutara

Datoria externă a României a scăzut cu 10 mld. euro în 2 ani

Datoria externă totală, care include atât datoria statului, cât şi pe cea privată, a făcut un pas înapoi după creşterea înregistrată în anii de criză, coborând în aprilie la 92,3 miliarde de euro, scrie ZF.

rp_creditescadere-ss-wide-300x1731.jpgSoldul datoriei externe este mai mic cu 10 miliarde de euro faţă de vârful din aceeaşi lună din 2013, de 102,7 miliarde de euro, coborând sub pragul de 60% din PIB. Statul este dator străinilor peste 30 miliarde de euro, iar băncile şi companiile private cu circa 60 mld. euro.

Datoria externă rămâne încă departe de nivelul existent când a început criza economică mondială. În decembrie 2008, datoria externă totală era de 72 mld. euro, din care statul avea 11 mld. euro, iar firmele private şi băncile 61 mld. euro.

În urmă cu 10 ani datoria externă totală era de doar 21 mld. euro. Reducerea datoriei externe a venit pe fondul ajustărilor din sectorul privat, care şi-a plătit datoriile, dar şi ca o consecinţă a diminuării deficitului bugetar şi a rambursării unor sume importante (peste 60%) din împrumutul uri­aş luat de stat de la finanţatorii externi în 2009. Partea pozitivă este legată de reducerea datoriei private faţă de străinătate.

În primăvara anului 2013 datoria externă totală a depăşit pragul de 100 mld. de euro, ajungând la aproximativ 70% din PIB, evoluţia fiind influenţată în principal de majorarea datoriei externe a statului pe termen mediu şi lung. Ponderea datoriei externe totale în PIB se va reduce spre 50% în 2017, nivel apropiat de cel de dinainte de declanşarea crizei, potrivit unui raport al Băncii Transilvania semnat de Andrei Rădulescu, senior analist.

La nivelul sectorului public, deficitul bugetar a fost ajustat puternic în ultimii ani. Un lucru pozitiv este şi faptul că datoria aferentă împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional, ca o componentă a datoriei publice, a fost restituită aproape integral. Din împrumutul de la FMI, de aproximativ 12 mld. euro, a mai rămas de restituit de către BNR echivalentul a aproximativ 1 mld. euro, ultima plată urmând să fie făcută la începutul anului 2016.

În acest an a demarat şi plata sumelor împrumutate de la Comisia Europeană. Ministerul Finanţelor a rambursat prima tranşă, de 1,5 mld. euro, din împrumutul luat în 2009 de la CE, reprezentând aproximativ jumătate din deficitul bugetar pentru întreg anul 2015.

Ministerul Finanţelor mai trebuie să plătească în perioada 2016-2023 aproape 5 mld. euro în contul împrumuturilor luate în 2009, la începutul crizei economice mondiale, de la Comisia Europeană şi Banca Mondială. Dobânzile şi comisioanele ataşate împrumuturilor externe care trebuie achitate în următorii opt ani se ridică la aproximativ 500 mil. euro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.