Majoritatea soluțiilor în prima instanță pe Darea în Plată a fost favorabilă băncilor, a declarat marți Dragoș Bogdan, Senior Partner, Stoica& Asociaţii, informeaza Mediafax.
Dragoș Bogdan, Senior Partner, Stoica& Asociaţii, a declarat marți, în cadrul seminarului „Noua paradigmă la nivel european: consumatorul de servicii financiare, între transparență și riscuri”, organizat de ARB și Institutul Bancar Român, că în 15 județe, plus București sunt 3594 litigii referitoare la Darea în plată. Este vorba despre contestaţii la notificări și acţiuni directe pentru stingerea creanţei.
Acesta a spus că, din practică, din cele 593 de soluții în primă instanță, 357 au fost favorabile băncilor.
Conform acestuia, printre “impreviziunile” invocate în instanță, se numără: criza economică, devalorizarea monedei naţionale faţă de moneda creditului, respectiv euro, pierderea locului de muncă, agravarea stării de sănătate, divorţul urmat de plata pensiei de întreţinere etc.