STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, Finante & Servicii Profesionale, Integrare EUROPEANA, Finantari UE & Granturi

Cum și de ce dă România cu piciorul la banii europeni

Autor:Marian Dobrila– Cursdeguvernare.ro

După aproape două decade de fonduri pre și post aderare, în locul unui aparat de gestionare a fondurilor europene matur, cu lecțiile greșelilor învățate și a experienței în palmares, ne confruntăm cu un aparat lipsit de vigoare, defensiv și autolimitativ.

Dacă odată, în ciuda dificultăților, conversația publică agita spiritele și determina politicul să caute soluții, astăzi, comunicarea în domeniu este și ea simulată, subzistând numai din inerție. Mai mult, marile probleme nu numai că nu s-au rezolvat, dar au fost scoase de pe agenda publică, rămânând pe agenda de fațadă a autorităților. Așadar, nu-i de mirare că lucrurile nu se îmbunătățesc.

Ce se ascunde în spatele acestei involuții

Pătrunzând mai atent în sistem, ne lovește, în primul rândfractura dintre investițiile din banii publici și cele din fondurile europene.

Investițiile din fonduri europene reprezintă, la nivel mediu pe ultimii 10 ani, sub 50% din investițiile publice din fonduri naționale.

Asta în condițiile în care aparatul de gestionare al fondurilor europene este substanțial mai mare și mai scump decât cel de gestionare a fondurilor naționale, iar astăzi oscilăm cele două extreme:

  • Aparatul subțire și permisiv, fără capacitate de analiză și selecție proiecte, care face ca proiectele implementate din fonduri publice naționale să aibă impact minim și să fie preferate de beneficiari numai datorită unui control mai simplu;

  • Monstrul birocratic de la fonduri europene, care își creează propriile obstacole, este inert și are nevoie de ani să facă lucrurile sa funcționeze și să învețe din propriile greșeli, greșeli pe care le repetă mereu și mereu.

Din păcate, nu există nicio strategie implementată care să facă legătura între aceste două tipuri de fonduri, care ar trebui să fie gândite și alocate unitar, deși avem master planuri și documente cadru în cam toate domeniile de intervenție.

/Programul Național de Dezvoltare Locală și Programele Operaționale au mecanisme total diferite de gândire

  • primul este gândit pe nevoile de bază, cu mare impact electoral (drum, apă, canal, stadion) și alocate ținând cont de mecanismul politic;

  • cele din urmă pe principiile dezvoltării europene moderne care te obligă să faci investiții integrate după cele mai noi concepte (camere de supraveghere, chioșcuri multimedia) creând uneori oaze de civilizație între cartiere cu baia în curte și ulițe distruse în loc de drumuri.

Prin această gândire izolaționistă, eficiența investițiilor suferă deoarece nu leagă investițiile centrale de cele locale, iar dezechilibrele la nivel local cresc pe criterii politice (se dezvoltă cei care sunt la putere, restul este pustiu).

Așadar, asistăm neputincioși la canibalizarea fondurilor naționale și a fondurilor europene. Pentru instituțiile care pot beneficia de ambele, dar au resurse limitate, fondurile naționale câștigă. Simplu, pentru că sunt mai ușor de accesat și mai puțin controlate. Astfel, instituțiile acordă prioritate acestora și abia mai târziu, cu un an sau mai mulți, iau în considerare fondurile europene, cu proiecte mai puține și mai slabe calitativ.

Pe termen lung, acest fenomen adâncește fractura dintre local – central și a sinergiei investițiilor.

Integrarea investițiilor publice din fonduri naționale și fonduri europene, plecând de la impactul național, este marea prioritate națională în materie de investiții. Implementarea acestei priorități poate duce țara spre competitivitate și creșterea nivelului de trai, pe termen lung.

O acțiune concentrată privind stabilirea criteriilor de prioritizare unitare a investițiilor, bazată pe evaluarea cost-beneficiu, este primul pas.

Transparentizarea mecanismelor de alocare a investițiilor de la buget și urmărirea respectării prioritățiloreste al doilea pas.

Realizarea unui mecanism de achiziții publice inteligent este al treilea pas, urmărind următoarele pârghii:

  • Judecarea urgentă a contestațiilor;

  • Stabilirea unor criterii prin care se punctează gradul de inovare al soluției, chiar concurs de soluții pentru a găsi materiale și sisteme inovatoare;

  • Folosirea mecanismelor de identificare a celor mai buni furnizori la nivel global pentru proiectele strategice prin cercetare de piață și negociere competitivă.

Găurile negre

O gaură neagră este cauzată de fragmentarea proiectelor strategice, care a scăzut la minim valoarea de utilizare a acestora pentru generația noastră.

În cazul transporturilor, cioturile de autostrăzi și transcarpaticele, întârziate cu deceniile, sunt expresia cea mai bună a dezintegrării proiectelor. Adică 80% finalizate, 20% utile.

Dacă vorbim de proiectele de mediu, aș spune că vremea marilor gropi comune de deșeuri de la marginea orașelor a trecut pentru omenire, dar nu și pentru România.

Marile proiecte naționale care să transforme reciclarea deșeurilor în sectoare economice competitive (producția de energie din nămolul de epurare și deșeuri menajere, industria de material plastic, sticlă, hârtie) nu au trecut de faza de idee sau de exemplu izolat. Distrugerea mediului și neexploatarea potențialului economic al acestui sector sunt rezultate directe, cu impact social drastic în zonele afectate.

Acest lucru se întâmplă și într-un domeniu cu impact și mai mare, cel al BIG DATA.

Proiectele mari de integrare a bazelor de date publice, care ar putea permite colaborarea instituțiilor statului, avansează cu viteza melcului și nu toate în direcția bună.

Inițiativele de informatizare sunt la nivelul fiecărei autorități în parte, fiecare are propria filosofie, iar colaborativitatea aplicațiilor nu este un criteriu de pornire. Se adâncește decalajul între aplicațiile publice: va fi mai greu să le integrezi după ce au fost dezvoltate diferit, generația noastră nu va mai apuca eliberarea de sub jugul ghișeului.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.