STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, PIETE FINANCIARE, HR & DEZVOLTARE PERSONALA, Finantari UE & Granturi, Management

Cristian Ghinea, noul ministru al Fondurilor Europene

Cristian Ghinea este licenţiat al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi masterand al universităţii London School of Economics, iar printre domeniile sale de expertiză se numără structura instituţională a UE, democratizarea, studiile media, transparenţa decizională, transmite Mediafax.

11ghinea_-465x390Noul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, este licenţiat al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.

În perioada 2007 – 2008 el a absolvit un master la London School of Economics, Marea Britanie, iar specializarea sa este în stuctura instituţională a UE, democratizarea, studiile media, transparenţa în administraţia publică şi în Republica Moldova.

Ghinea are şi o activitate de jurnalist şi publicist.

El a avut o rubrică politică saptămânală în revista Dilema veche, dar şi-a încetat colaborarea din toamna trecută, odată cu acceptarea funcţiei de consilier pentru afaceri europene în Guvernul Cioloş. De asemenea, el a avut rubrici saptămânale în Cotidianul şi România liberă şi a publicat pe www.contributors.ro. .

În 2012, Cristian Ghinea a publicat cartea „Eu votez DNA! De ce merită să apărăm instituţiile anticorupţie”, dar a fost şi co-autor al mai multor lucrări alături de Alina Mungiu-Pippidi, Sorin Ioniţă, Cristian Pătrăşconiu.

Până în noiembrie 2015, când a acceptat să fie consilier al prim-ministrului Dacian Cioloş, Cristian Ghinea a fost membru în consiliul director al Centrului Român de Politici Europene (CRPE).

Pe 26 aprilie 2016, Cristian Ghinea a fost propus de premierul Dacian Cioloş pentru funcţia de ministru al Fondurilor Europene, decretul fiind semnat de preşedintele Klaus Iohannis. Ghinea o înlocuieşte pe Aura Răducu, al doilea ministru al Cabinetului tehnocrat care a demisionat, la solicitarea şefului Executivului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.