Autor:Alexandra Pele– Cursdeguvernare.ro
Statele membre vor putea reduce sau chiar elimina TVA pentru publicaţiile electronice şi pe suport fizic, potrivit unei directive adoptate marţi de Consiliul Uniunii Europene.
“La 6 noiembrie 2018, Consiliul a adoptat o directivă care permite alinierea normelor privind TVA pentru publicațiile electronice și pe suport fizic. De acum înainte, statele membre vor avea posibilitatea de a aplica cote de TVA reduse, foarte reduse sau cote zero inclusiv pentru publicațiile electronice”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul UE.
În cadrul normelor actuale în materie de TVA (Directiva 2006/112/CE), serviciile prestate electronic sunt impozitate la cota standard de TVA, și anume minimum 15%, în timp ce publicațiile pe suport fizic pot beneficia de cote diferite.
Pentru publicațiile pe suport fizic (cărți, ziare și periodice), statele membre au în prezent posibilitatea de a aplica o cotă „redusă” de TVA, de minimum 5%. Pentru unele state membre, s-a autorizat aplicarea de cote foarte reduse de TVA (sub 5%) sau cote zero (care implică deductibilitatea TVA-ului).