STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, EUROPA, Comertul Exterior & Acorduri Liber Schimb

Controlul capitalului afectează grav exporturile şi importurile Greciei

Măsurile de control al capitalului au afectat grav exporturile şi importurile Greciei în iulie, prima lună în care au fost impuse, ceea ce arată că scăderea producţiei industriale va continua, relatează Kathimerini, citat de Mediafax.

banca centrala greciaPotrivit datelor autorităţii elene pentru statistică, valoarea totală a exporturilor a scăzut cu 8% în iulie, la 2,3 miliarde de euro, de la 2,5 miliarde de euro în urmă cu un an.

Importurile au înregistrat în iulie un declin de 32%, de la 4,5 miliarde de euro la 3,02 miliarde de euro.

Datele sunt ceva mai bune dacă sunt excluşi carburanţii, declinul importurilor fiind de 22,6%, în timp ce exporturile au urcat cu 7%.

Cu toate acestea, tabloul general este mai grav decât a anticipat Asociaţia Exportatorilor Eleni, în baza exemplului Ciprului la introducerea controlului capitalului în 2013.

Asociaţia a estimat că Grecia va consemna un declin de 7% al exporturilor şi de 28% al importurilor.

Scăderea exporturilor a avut loc mai ales în cazul comenzilor din state non-UE (-27,2%), în timp ce exporturile către Uniunea Europeană au avansat cu 11,1%.

În primele şapte luni ale acestui an, valoarea exporturilor a scăzut cu 2,7%, la 35,2 miliarde de euro, faţă de intervalul similar al anului 2014.

Importurile au scăzut cu 10,1% în intervalul ianuarie-iulie, la 25,3 miliarde de euro, comparativ cu 28,14 miliarde de euro în 2014.

În urma evoluţiei negative a exporturilor şi importurilor, deficitul comercial s-a redus în primele şapte luni cu 19,5%, de la 12,4 miliarde de euro în urmă cu un an la 9,9 miliarde de euro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.