STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, Finante & Servicii Profesionale, P.I.B. & STATISTICI

Consumul a crescut cu peste 15% în ianuarie 2016

Consumul a crescut cu 15,6% în luna ianuarie faţă de perioada similară din anul anterior, având cel mai bun început de an de după 2008, ultimul an de boom economic pentru România, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

9301438-3d-image-statisticsAstfel, consumul continuă trendul pozitiv de anul trecut, când a încheiat cu un plus de 8,9%. Analiştii remarcă evoluţia bună a consumului şi observă că acest lucru ar putea pune presiune pe cererea internă şi mai departe pe inflaţie.

România a avut în ianuarie a doua cea mai mare scădere de preţuri din UE, după Polonia, conform Eurostat. Preţurile de consum au scăzut în ianuarie cu 2,1% comparativ cu aceeaşi lună din 2015.

Pe primele trei trimestre din 2015, consumul a contribuit la creşterea economică de 3,7% cu 3,9 puncte procentuale, iar tot consumul se aşteaptă să fie motorul economiei anul acesta, având în vedere măsuri precum reducerea TVA la 20% sau majorările de salarii conform ultimelor date.

 

În ianuarie, cea mai mare creştere dintre categoriile de produse au avut-o alimentele, consemând un avans de peste 26%. Pe de altă parte, în segmentul de produse nealimentare consumul a avansat cu peste 10%.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.