STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, Constructii & Imobiliare

Piața de birouri din Cluj va înregistra o creștere record, de peste 300% față de 2016

Peste 44.000 de metri pătrați de spații de birouri vor fi livrați în acest an în Cluj–Napoca, cu peste 300% mai mult față de anul anterior, 2017 fiind cel mai bun an pentru piața de birouri regională, potrivit datelor biroului local al companiei de consultanță imobiliară Coldwell Banker Romania, informeaza Mediafax.

Cea mai mare parte a spațiilor noi din acest an se află în faza a treia a proiectului The Office (16.770 de metri pătrați închiriabili) și Novis Plaza (14.171 de metri pătrați închiriabili), alte proiecte fiind Vivido Business Center, aproximativ 7.000 de metri pătrați închiriabili, și Central Business Plaza, cu aproape 4.000 de metri pătrați, potirvit comunicatului transmis.

Aproximativ 47,3% din cei peste 44.000 de metri pătrati de birouri care se vor livra în acest an în Cluj-Napoca sunt deja închiriați în timp ce 64% din suprafața de birouri care va fi finalizată în 2018 în oraș este deja închiriată, potrivit datelor Coldwell Banker Transilvania. Cele mai importante proiecte de birouri care vor fi finalizate în 2018 în Cluj – Napoca sunt United Business Center, împreună cu clădirea adiacentă Rivieră și Scala Center.

Stocul total existent de spații de birouri în oraș se ridică la puțin peste 244.000 de metri pătrați, dintre care 77% sunt clasa A, 10% clasa B și 13% clasa C, Cluj – Napoca fiind a doua piață de birouri din România, după București.

Gradul de neocupare al birourilor din Cluj – Napoca se ridică la aproximativ 7%, cu un procent mediu de neocupare de 4% pe segmentul birourilor de clasa A, în timp ce chiria lunară medie se ridică la 11,5 euro / mp pe segmentul birourilor de clasa A.

„Piața de birouri din Cluj – Napoca trece printr-o perioadă de efervescență, atât ca livrări cât și din punct de vedere al închirierilor. Aproximativ jumătate de milion de persoane locuiesc în zona metropolitană Cluj – Napoca, dacă luăm în calcul atât Floreștiul care a devenit practic un nou cartier, cât și numărul ridicat de studenți. Anual există o cerere stabilă de aproximativ 20.000 de metri pătrați de spații de birouri moderne, ținând cont că în fiecare an intră în câmpul muncii aproximativ 6.000 de studenți, fără a ne gândi la reconversiile profesionale”, explică Cristian Simon, director Office Division în cadrul Coldwell Banker Transilvania.

Coldwell Banker Transilvania este biroul local din Cluj – Napoca al companiei de consultanță imobiliară Coldwell Banker România.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.