Energie & Utilitati & Infrastructura, Constructii & Imobiliare

Aqua City în Crângasi – nou proiect de peste 100 milioane euro al dezvoltatorului Cartierului Solar din Berceni

Marius Gaga își extinde afacerile cu un proiect rezidențial în București de 2.000 de apartamente cu valoare de peste 100 milioane de euro, potrivit Profit.ro.

Sursa – Facebook

Primul său proiect rezidențial major a fost Cartierul Solar din Berceni (2015), de 963 de apartamente şi 45 milioane de euro. Anul acesta, cele 15 blocuri din Berceni au fost finalizate și vândute aproape integral, iar investitorii așteaptă autorizația de construire pentru a extinde complexul cu două blocuri noi de câte 8 etaje.

În paralel, Marius Gaga se pregătește de cel mai mare proiect imobiliar al său: Apă de izvor la robinet.

Planul investitorului este să dezvolte proiectul Aqua City, în trei etape, până în 2021. Proiectul este estimat la peste 100 milioane de euro, incluzând 2.073 de apartamente pe 204 mii metri pătrați. Apartamentele sunt scoase la vânzare cu prețuri cuprinse între 42.000 de euro și 94.000 de euro. Ansamblul va cuprinde un centrul SPA și un hipermarket.

În curtea fostei fabrici Silvarom pe care se va construi proiectul a fost descoperit un izvor din care se doreşte să se tragă apă potabilă de izvor într-un robinet separat în bucătăriile apartamentelor din Aqua City.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.