STIRI ECONOMICE, FINANCIARE, DE AFACERI, MACROECONOMIE, EUROPA, Buget & Finantare Deficit, Integrare EUROPEANA

Consiliul UE a adoptat bugetul multianual pentru 2014-2020. României îi sunt alocate 39 mld. euro

Consiliul Uniunii Europene a adoptat bugetul pentru exerciţiul financiar 2014-2020, în valoare de 960 de miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Consiliului.

2347_e0df1499222dead45becf45f136e9a93„Decizia de astăzi marchează sfârşitul a doi ani şi jumătate de negocieri şi permite unei noi generaţii de programe de cheltuieli să fie implementate începând cu 1 ianuarie 2014”, se precizează în comunicatul citat.

Bugetul este în valoare de 960 de miliarde de euro în angajamente, cu 3,5% mai puţin decât în perioada 2007-2013  şi de 908 miliarde de euro în plăţi, cu 3,7% mai puţin decât aceeași perioadă.

Pentru România sunt alocate aproximativ 39 de miliarde de euro în perioada 2014-2020.

Consiliul a mai aprobat două acorduri care vor permite continuarea negocierilor cu Parlamentul European în ceea ce priveşte cele 70 de programe de cheltuieli. Consiliul şi PE speră să încheie aceste negocieri până la sfârşitul anului 2013, pentru ca acestea să fie implementate de la 1 ianuarie 2014.

Totodată, cele două instituţii trebuie să ajungă la un acord privind resursele proprii ale Uniunii. Ca urmare a procesului îndelungat, cel mai probabil acest act legislativ va fi aplicat retroactiv, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul precedentelor bugete multianuale.

Potrivit procedurii, Consiliul adoptă în unanimitate valoarea resurselor proprii după ce a primit observaţiile Parlamentului. Ulterior, statele membre trebuie să fie de acord cu decizia.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.